În săptămânile dinaintea sărbătorilor de iarnă, dar și mai abitir în zilele dintre Crăciun și Anul Nou, se văd cozi la Cărturești, la casa din holul librăriei aflate lângă „Patria”. An de an, ele fac parte din peisajul și din bucuriile Crăciunului, și bucuria sporește fiindcă mulți, dacă nu chiar cei mai mulți, sunt tineri. Cu gândul la căutătorii de cărți pentru a fi dăruite, m-am gândit să scriu despre cărțile apărute recent, pentru a fi dăruite celor dragi, fie că aparțin familiei (adolescenți, frați și surori, mai mari sau mai mici, și doamnele casei, mamă sau bunică, tați sau bunici), ori sunt prieteni și prietene, iubiți sau iubite, ori chiar vecinii care-ți sar în ajutor când ai o mică-mare încurcătură.
O țară unde regăsești fericirea trecută
Tinerii inteligenți și fragili emoțional sunt personajele romanului Belzhar de Meg Wolitzer, ajunși la o școală cu internat, unde sunt ajutați să-și revină după o traumă insuportabilă. Povestea o relatează o fată, Jam Gallahue, îndrăgostită de un coleg, un englez venit să studieze un semestru la școala ei, iar iubirea curmată brusc o izolează de toți. Familia și psihologul caută să o salveze trimițând-o la școala specială, unde se trezește inclusă într-un clasă a Temelor Speciale de engleză, împreună cu alți patru adolescenți: Casey, o fată în scaunul cu rotile, Sierra, o talentată dansatoare, Marc și Griffin.
Profesoara care i-a ales le propune să discute tot semestrul o singură carte – Clopotul de sticlă de Sylvia Plath, și le dăruiește câte un jurnal în care să-și dezvăluie gândurile. Dar când încep să scrie, ajung în lumea familiară, cea dinaintea nenorocirii care i-a traumatizat, își regăsesc starea de fericire de atunci, dar șederea nu durează cât ar dori fiecare, reveniți în real constată că au umplut câte cinci pagini de jurnal. Cei cinci încep să se întâlnească în secret, înțeleg din destăinuiri că au trăit aceeași experiența și decid să numească acel tărâm Belzhar. Călătoriile în Belzhar au efect tămăduitor, ei încep să se confeseze și încep să-și revadă altfel întâmplarea care i-a marcat.
Romanul merită citit nu doar de adolescenți, ci și de părinții lor, amintește deopotrivă de un film emoționant pentru adolescenți – Cercul poeților dispăruți, după al cărui scenariu Nancy H. Kleinbaum a scris și un roman, și de prima carte a Donnei Tartt – Istoria secretă. Este una dintre cele mai bune cărți despre întrebările și suferințele adolescenților, despre greșeli în relațiile dintre părți și copii, și ele aparțin și unora și altora și mai ales despre lectură și confesiune: lectura îl ajută pe cel izolat de lume (rănit sau îngrozit) să-și deschidă iarăși sufletul spre ceilalți, mărturia încredințată jurnalului îi clarifică frământarea, vinovăția și iertarea.
Monștrii și hăitașul lor
Altfel de trecut se află în romanul semnat de Clara Sánchez, Misterul numelui tău. O tânără, Sandra, se află la o răscruce: este însărcinată și derutată, nu-l iubește atât de mult pe tatăl copilului, încât să vrea o viață întreagă împreună. Retrasă în casa de vacanță a surorii ei, merge la plajă și acolo cunoaște o pereche de nordici, ei îi sar în ajutor când i se face rău. Relațiile cu Fred și Karin, aparent pensionari fără griji, cu o vârstă venerabilă, țin locul unor bunici, se apropie tot mai mult de ei. Până când își face apariția un necunoscut, la fel de vârstnic, Julián, un vânător de naziști, care îi urmărești pe cei doi nordici.
Sandra învață lecție după lecție, descoperă ea singură că în sate izolate și-au găsit refugiu naziștii, care își păstrează spiritul de castă și visul de căutare a elixirului tinereții. Alternează în carte vocea ei și a lui Julián, cercetările lor au altă miză decât suspansul unui thriller, fie el și psihologic: supraviețuirea când ai trecut prin infern, vinovăția și pedeapsa – mai ales dacă făptuitorii unor orori nu se simt vinovați, ci tot au convingerea că au căutat să facă o lume nouă, superioară, vindecarea pe care o aduce perechea iubită, capabilă de compasiune și de înțelepciune. Misterul numelui tău este un decupaj din scenariul vieții care continuă și după tragedii, care evită clișeele și pune semne de întrebare
Călătoria salvatoare
La altă cale de salvare apelează eroul romanului semnat de Rachel Joyce, Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry (traducere de Petru Iamandi, Editura Litera, 2014, 332 pag.). Harold Fry, pensionar dintr-un mic oraș din sudul Angliei, primește o scrisoare de rămas bun de la Quennie Henessy, o fostă colegă de serviciu, și un impuls teribil îl pornește la drum: străbate Anglia, parcurgând în de 87 de zile un drum de 800 de kilometri spre spitalul unde se află internată Quennie. Crede că în timp ce el merge, Quennie continuă să trăiască.
Drumul parcurs fără ghete potrivite și fără hartă ori telefon, îi aduce nu doar tovarăși de călătorie, ci și un răgaz de explorare a propriei vieți cu toate încercările și greșelile, revăzute. Întâlnirea și despărțirea de Quennie îl fac să înțeleagă rostul pelerinajului și schimbările ce se cer făcute în propria viață. Harold Fry a făcut un pelerinaj în trecutul său, iar transformarea interioară se vede în hotărârile pe care le ia, decisive pentru a schimba felul său de a fi de până atunci.
Meg Wolitzer, Belzhar, traducere din engleză de Ciprian Șiulea, Editura Trei, 2014, 304 pag;
Clara Sánchez, Misterul numelui tău, traducere de Elena-Anca Coman, Editura Rao, 2014, 384 pag;
Rachel Joyce, Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, traducere de Petru Iamandi, Editura Litera, 2014, 332 pag.