Președintele României Traian Băsescu a anunțat surprinzător că România nu va mai avea o creștere negativă în trimestrul IV al anului trecut, contrazicând previziunile celor mai mulți analiști.

“Au început deja să apară câteva semne pozitive împotriva tuturor estimărilor. România nu va mai avea o creștere negativă în trimestrul IV al anului trecut și vor ieși calculele săptămânile următoare.

S-ar putea ca din primul semestru al acestui an să începem creșterile pozitive”, a spus președintele într-un interviu publicat ieri de România Liberă.

Institutul Național de Statistică anunță astăzi primele estimări semnal privind evoluția PIB în ultimul trimestru al anului trecut.

Majoritatea analiștilor anticipează că în ultimul trimestru al anului s-a înregistrat o scădere a PIB atât față de al treilea trimestru, cât și an la an.

“Credem că economia a rămas pe minus în ultimul trimestru, dar totuși este un minus mai puțin accentuat. Scăderea estimată este de 0,3% trimestru la trimestru, ajustat sezonier, și de 1% an la an. Se atenuează declinul. Plus s-ar fi putut înregistra în ultimul trimestru doar comparativ cu al treilea trimestru, ajustat sezonier. Dar șansele sunt reduse. Ar fi o surpriză frumoasă dacă am vedea o cifră pozitivă”, a comentat Lucian Anghel, economistul-șef al BCR.

În timp ce industria a avut o evoluție favorabilă, scăderea cheltuielilor pentru consum a avut probabil o contribuție negativă importantă la PIB în ultimul trimestru din 2010, în viziunea analiștilor.

Analiștii Raiffeisen estimează o scădere economică apropiată de zero mizând pe influența pozitivă a producției industriale, reducerea deficitului extern și pe creșterea cheltuielilor guvernamentale. Ei consideră însă că nu ar trebui exclusă complet nicio rată de creștere ușor pozitivă.

Deși exporturile erau văzute ca soluția salvatoare pentru ieșirea României din recesiune, absența relansării cererii interne, a consumului, a dus la perspectiva unei contracții economice de circa 2% în 2010.

După revenirea firavă a economiei în zona pozitivă în trimestrul al doilea, PIB-ul ajustat sezonier a reintrat în teritoriul negativ în trimestrul al treilea, evoluția fiind în linie cu estimările FMI și ale analiștilor.

În al treilea trimestru din 2010, scăderea puternică a agriculturii, care i-a luat prin surprindere pe majoritatea analiștilor, și continuarea căderii construcțiilor și comerțului au tras economia în jos, ducând la adâncirea declinului la 2,5%, față de aceeași perioadă a anului 2009.

Veștile pozitive au venit de la industrie, care și-a continuat ascensiunea într-un ritm mai temperat, dar și de la consumul populației, care nu a scăzut decât cu 1,1% din PIB în trimestrul III față de aceeași perioadă a anului 2009.

Creșterea economică pentru acest an este destul de fragilă, estimările privind PIB-ul oscilând între 0 și 1,5%. Evoluția depinde și de modul cum va decurge revenirea economiilor europene.

Președintele apreciază că românii vor trăi la fel ca în perioada 2007-2008 în jurul anilor 2014-2015.