Datoria externă pe termen mediu și lung a României (stat plus privat) s-a ridicat la 78 miliarde de euro la sfârșitul lunii octombrie, fiind cu un procent sub nivelul de la finalul anului trecut. Datoria pe termen scurt s-a redus cu aproape 8% față de luna decembrie 2012.
La nivel agregat, datoria externă este cu 2,4 miliarde de euro sub nivelul de la sfârșitul anului trecut. Față de luna anteriorară datoria externă este în scădere cu aproximativ 2 miliarde de euro, pe fondul creșterii componentei datoriei publice directe. Datoria publică a scăzut în luna noiembrie în condițiile în care s-a rambursat o tranșă de circa un miliard de euro din împrumutul de la Fondul Monetar Internațional (FMI).
La nivel agregat, serviciul datoriei externe a însumat 51,5 miliarde de euro în primele 11 luni de anul trecut, cea mai mare parte fiind înregistrată în contul datoriei externe pe termen scurt. Serviciul datoriei a crescut în primele 11 luni determinat inclusiv de procesul de dezintermediere din sectorul bancar.
Datoria externă a băncilor – care include în principal liniile de finanțare acordate de acționarii străini filialelor locale – a scăzut cu echivalentul a 3 miliarde de euro anul trecut și a ajuns sub nivelul de 18 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit ultimelor date publicate de BNR.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.01.2014