România avea la sfârșitul lunii mai o datorie externă totală (stat și privat) de 99,9 miliarde de euro, după trei luni consecutive în care nivelul acesteia sărise peste pragul major de 100 de miliarde de euro.
Scăderea a venit de pe segmentul de datorie externă pe termen mediu și lung, care s-a redus cu 5,8 mld. euro în mai față de aprilie, potrivit datelor provizorii publicate de BNR.
Corectarea stocului de datorie externă a fost susținută de rambursările făcute de BNR și de Ministerul Finanțelor în contul împrumutului contractat de la FMI în 2009: în primele cinci luni ale anului banca centrală a făcut plăți de 1,63 mld. euro, din care aproape jumătate în luna mai, în timp ce Finanțele au achitat peste 300 mil. euro. De asemenea, băncile au restituit grupurilor din care fac parte depozite de circa 900 mil. euro.
Nu în ultimul rând, datoria externă privată pe termen mediu și lung a scăzut cu aproape 700 milioane de euro după cinci luni din acest an, ajungând la 36,4 mld. euro, reflectând un proces altminteri sănătos de reducere a îndatorării companiilor.
În luna mai a scăzut și datoria pe termen scurt față de aprilie, cu 123 mil. euro, soldul menținându-se deasupra pragului de 20 mld. euro sub care intrase în ianuarie, respectiv la 20,5 mld. euro. Reducerea stocului de datorie înseamnă și plăți mai mici în contul principalului și al dobânzilor: serviciul pe cinci luni a scăzut cu peste 900 mil. euro față de aceeași perioadă din 2012, până la 19,7 mld. euro.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.07.2013