Datoria externă totală a ajuns la sfârșitul lunii februarie la aproape 98 mld. euro, în creștere față de nivelul din ianuarie, dar sub valoarea de la sfârșitul anului trecut. Aceasta este atât datoria statului, cât și cea privată.
Datoria externă pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la sfârșitul lui 2008, a însumat în februarie 22,5 mld. euro, reprezentând aproape 23% din datoria externă totală. Nivelul este apropiat de maximul înregistrat în 2008. Dacă în 2008 datoria externă pe termen scurt creștea în principal ca urmare a liniilor de finanțare atrase de sectorul bancar, din 2009 îndatorarea externă s-a mutat de pe traiectoria sectorului privat, la nivelul sectorului guvernamental. Astfel, cea mai mare amenințare rămâne viteza de creștere a datoriei publice, atât interne, cât și externe Lungirea maturităților este crucială pentru evitarea acumulării unor vârfuri de plată tocmai în perioade în care piețele financiare internaționale sunt extrem de agitate. De anul trecut România a renunțat să mai tragă bani de la FMI, deși sunt mai ieftini, și a preferat să iasă pe piața externă chiar cu prețul unor dobânzi destul de ridicate din cauza primei de risc de țară. Ministerul Finanțelor încearcă să extindă scadența medie a datoriei externe contractate de stat și a emis la începutul acestui an obligațiuni în SUA pe 10 ani, chiar dacă finanțările pe termen mai lung sunt mai scumpe. Datoria externă pe termen mediu și lung, care reprezintă 77% din datoria totală, a fost la sfârșitul lunii februarie de 75,5 mld. euro, în ușoară scădere față de sfârșitul anului trecut.Anul trecut datoria externă a României a urcat la 98,6 mld. euro, fiind în creștere cu 6,6% față de nivelul din 2010 și cu 21% peste nivelul din 2009. De la începutul crizei, România s-a îndatorat la extern cu peste 26 mld. euro.