Necesarul mare de finanțare al statului a determinat un salt al datoriei publice cu 19,6 mld. lei în prima jumătate a anului (5 mld. euro), adică o creștere de aproximativ 800 mil. euro pe lună.

Ritmul de creștere s-a mai temperat însă comparativ cu anul trecut, având în vedere că în perioada ianuarie – iunie 2010 datoria publică s-a majorat cu 29,6 mld. lei.

Creșterea dato­riei în primele șase luni din acest an a fost de 10%, până la 214 mld. lei, ponderea datoriei în PIB apropiin­du-se de 40%. După ce în ianua­rie 2011 datoria publică scăzuse cu 3,5 mld. lei, în fe­bruarie s-a reluat tren­dul ascendent, iar ritmul de creștere s-a accentuat în martie, când ponderea datoriei în PIB a ajuns la 36,7%. Aprilie a venit cu o scădere a datoriei față de martie, pentru ca în mai să se reia ascensiunea, fiind depășit pragul de 200 mld. de lei. Iar în iunie, saltul datoriei a fost de 14 mld. de lei.

“Să nu ne gândim că ponderea datoriei publice în PIB este mică. Poți să ai deficit bugetar mai mare dacă cineva ți-l fi­nanțează. Alte țări pot să aibă deficite și datorii publice mai mari pentru că le pot finanța mai ușor. Prin­cipalul motiv al consolidării fiscale din România este acela că nu ne permitem o datorie publică foarte mare. Acum datoria publică este la un nivel gestionabil, dar să fim atenți să nu crească în continuare. Trebuie să o stabilizăm”, a comentat Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.

Teoretic, România mai are loc să-și majoreze datoria până la atingerea plafonului de 60% din PIB, considerat până nu demult un standard sănătos în Europa, potrivit criteriilor de la Maastricht, însă pro­blema este accelerarea ritmului de creștere și direcțio­narea banilor preponderent către cheltuieli curente cu pensii, salarii, bunuri și servicii, în timp ce cheltuielile cu investițiile rămân la un nivel extrem de redus.

Dumitru a menționat că odată cu reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB în următorii doi ani și reluarea creșterii economice cu ritmuri de 2-3%, datoria publică ar putea să se stabilizeze la 35-37% din PIB. Însă dacă economia se va confrunta cu noi riscuri de recesiune în 2012, iar reducerea deficitului va deveni și mai dificilă, acest orizont s-ar putea îndepărta semnificativ. Ecuația este complicată de alegerile de anul viitor, România având un istoric de derapaje în astfel de conjuncturi.

Pe parcursul anului trecut datoria publică a crescut într-un ritm rapid de 32%, în condițiile în care statul s-a împrumutat masiv. Datoria publică a crescut în 2010 de la 34,8 la 45,4 mld. euro, respectiv cu circa un mld. euro pe lună. Deși Finanțele au reușit să reducă ușor deficitul bugetar, ritmul rapid de creștere al datoriei publice și perspectivele slabe privind creșterea economică erau percepute în 2010 ca fiind principalele vulnerabilități.

Important în ceea ce privește managementul datoriei publice este extinderea maturității acesteia, iar în acest sens se observă o oarecare îmbunătățire – maturitatea medie a datoriei interne a guvernului a crescut de la 2,7 ani în decembrie 2009 la 4,1 ani în iunie 2011. Iar diminuarea deficitului fiscal conduce la o încetinire a ritmului de creștere a datoriei publice în timp. Totuși, FMI a avertizat constant că trebuie menținut un buffer de lichiditate care să acopere cel puțin patru luni de nevoi de finanțare.

Deficitul bugetar s-a redus în 2010 cu circa 3 mld. lei comparativ cu 2009, la 33,3 mld. lei, în timp ce datoria publică a urcat cu 46,5 mld. lei. Între datoria publică și deficitul bugetar există un decalaj, având în vedere istoricul și dobânzile.

În acest an deficitul bugetar ar urma să fie ajustat la 24 mld. de lei (4,4% din PIB).