Cu o datorie publică care a urcat într-un ritm alert în ultimii doi ani, apropiindu-se de 40% din Produsul Intern Brut, Ministerul Finanțelor trebuie să se grăbească cu implementarea unor măsuri de modernizare, pentru că piața locală devine prea mică pentru a susține nevoia statului de finanțare, avertizează analiștii.
Intenția Ministerului Finanțelor de a trece la un management activ al datoriei publice este apreciată de analiști, care susțin că este foarte important ca obiectivele anunțate să se materializeze având în vedere creșterea substanțială a datoriei în ultimii ani și preponderența împrumuturilor pe termen scurt.
Guvernul a aprobat recent Strategia revizuită de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2011-2013, care include și obiective anunțate încă din 2008 și neimplementate.
“Datoria publică a crescut substanțial în ultimii ani, nu mai este mică. Managementul datoriei publice devine o problemă mai mare. Piețele financiare locale sunt destul de puțin adânci, nu sunt suficient de dezvoltate și nu permit absorbția datoriei publice. Trebuie bine gândită și ieșirea pe piețele internaționale, mai ales că percepția externă nu este grozavă. România trebuie să fie mai activă pe piețele externe”, a spus Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank. El a menționat că trebuie să fie luată în calcul constrângerea esențială pentru managementul datoriei publice: reducerea deficitului bugetar pentru a nu mai pune presiune pe datorie.
Anul trecut datoria publică a crescut într-un ritm rapid de 32%, în condițiile în care statul s-a împrumutat masiv și a ajuns la un nou maxim istoric de 194 mld. lei (46 mld. euro). Practic, datoria publică a crescut de la 35 la 46 mld. euro în 2010, adică cu 1 mld. euro pe lună.
Pentru protejarea împotriva riscului de curs valutar și riscului de dobândă, Ministerul Finanțelor intenționează să utilizeze în perioada următoare instrumente financiare derivate, cum ar fi swap de rată de dobândă prin care datoria cu rată variabilă să fie preschimbată în datorie cu dobândă fixă sau swap de curs, potrivit Strategiei de administrare a datoriei publice.
“Este foarte bine că Finanțele vor trece la folosirea instrumentelor financiare derivate, în condițiile în care se minimizează riscul. Trebuia să le folosească demult. Sunt instrumente care pot să fie folosite pentru reducerea riscului valutar sau de dobândă, ambele existente în portofoliul datoriei Finanțelor. Sunt instrumente foarte bune pe care toate instituțiile financiare internaționale le utilizează”, a afirmat Lucian Anghel, economistul-șef al BCR.
Ținând cont că ratele dobânzilor de referință se află la niveluri minime istorice, împrumuturile cu dobândă variabilă vor avea asociate costuri mai mari de dobândă, în condițiile în care ratele dobânzilor Euribor și LIBOR cel mai probabil vor crește în perioada acoperită de strategie. “Există risc de dobândă în condițiile în care perspectivele sunt de creștere a Euribor, precum și risc valutar, Finanțele având un anumit profil de împrumuturi și alt profil de plăți”, a mai spus Anghel. Finanțele atribuie prioritate mare riscurilor de refinanțare, de lichiditate și valutar, asociate portofoliului de datorie, precum și minimizării costurilor cu datoria publică guvernamentală pe termen lung.Până la sfârșitul lunii iunie 2011, Finanțele intenționează să elaboreze legislația necesară ca să permită Finanțelor încheierea de contracte ISDA (International Swaps and Derivatives Association – n.r.) cu principalele instituții financiare internaționale astfel încât prin utilizarea instrumentelor financiare derivate să fie limitate riscurile aferente portofoliului de datorie.
În ceea ce privește lansarea titlurilor de stat indexate cu inflația, economistul-șef al BCR afirmă că este o o idee bună prin prisma diversificării instrumentelor, însă rămâne de văzut care va fi apetitul pieței pentru astfel de titluri.
Având în vedere faptul că discutăm de cifre mari privind refinanțarea datoriei publice și ținând cont de existența unui mediu internațional destul de instabil și ostil, Dumitru a adus în discuție importanța buffer-ului de lichidități.
Ce obiective sunt incluse în strategia Finanțelor pentru managementul datoriei statului în 2011-2013
-
Lansarea “în cel mai scurt timp posibil” a unei aplicații de licitație electronică pentru piața primară a titlurilor de stat;
-
Emiterea în fiecare an, în următorii 10 ani, de titluri de stat cu circa 3,4 mld. lei mai mult decât volumul necesar astfel încât deficitul bugetar să fie acoperit, iar lichiditățile să fie investite prin plasamente la termen;
-
Utilizarea instrumentelor financiare derivate pentru protejarea împotriva riscului de curs valutar și riscului de dobândă;
-
Pentru reducerea riscului de refinanțare, pe termen mediu va fi analizată oportunitatea utilizării tranzacțiilor de tip bond exchange (preschimbarea titlurilor de stat cu durată rămasă pe termen mediu în titluri cu scadențe pe termen lung) sau a tranzacțiilor de tip buyback – răscumpărarea în avans a titlurilor de stat – și repo;
-
Datoria publică nu va depăși 40% din PIB până în 2013, în condițiile în care Finanțele se așteaptă la o revenire a creșterii economice, o apreciere a monedei naționale față de euro și o extindere a maturității titlurilor de stat;
-
Deschiderea conturilor de corespondent cu instituțiile financiare românești sau străine pentru încasări și plăți în valută, ceea ce va presupune un risc de credit suplimentar. Aceste operațiuni se desfășoară actualmente prin BNR;
n Reluarea emisiunilor de titluri indexate cu rata inflației și lansarea obligațiunilor cu cupon zero.