Cluburile Oțelul Galați, FC Vaslui, Rapid, Steaua, Dinamo, Astra Ploiești, FC Brașov, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaș, Sportul Studențesc, FCM Târgu Mureș și CFR Cluj au primit licența pentru Liga I, conform celei mai recente decizii anunțate astăzi de președintele Comisiei de Apel a Sistemului Național de Licențiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu.
Vicecampioana FC Timișoara nu a primit licența din cauza datoriilor la bugetul statului și față de clubul Benfica Lisabona din transferul fundașului Laszlo Sepsi, în timp ce Gloria Bistrița, pentru datorii la buget.