Eforturile de reducere a nivelurilor foarte ridicate ale datoriilor publice vor afecta procesul de redresare in cadrul tarilor est-europene membre ale Uniunii Europene, considera strategii reuniti la forumul organizat de Reuters desre Europa Centrala si de Est, insa Ungaria ar putea eclipsa tarile vecine prin reformele lansate, scrie agentia de presa Thomson Reuters.
Cea mai dificila perioada pentru economiile regiunii, arata strategii, pare sa fi trecut dupa ce prabusirea cererii din Occident si fuga investitorilor au intrerupt cresterea economica, iar multe tari din regiune au fost nevoite sa apeleze la ajutor financiar international.
Gratie vastelor masuri de combatere a declinului economic luate la nivel mondial, cele mai puternice tari ale regiunii, Polonia si Cehia, au revenit pe crestere, iar alte state sunt asteptate sa le urmeze acestora pana la sfarsitul anului viitor. Finantarea straina, esentiala pentru regiune, da semne de redresare.
Totusi bancile centrale si guvernele raman prudente si incearca sa gaseasca modalitati de a-si reduce nivelurile extrem de ridicate ale datoriilor publice fara a-si pune in pericol economiile deja fragile.
Redresarea este alimentata de stimulentele fiscale
Ferenc Karvalits, viceguvernator al bancii centrale ungare, a declarat ca desi exista semne incurajatoare din zona euro, strategii trebuie sa fie constienti ca redresarea este inca alimentata de stimulente fiscale.
“Intrebarea este ce se va intampla in momentul retragerii stimulentelor fiscale si monetare”, a declarat Karvalits in cadrul Reuters Central Europe Investment Summit. “La nivel mondial, exista probabilitatea aparitiei unei crize de capital care va declansa noi procese de reducere a gradului de indatorare, ceea ce va influenta si perspectivele legate de crestere.”
Analistii si-au revizuit in sus estimarile pentru majoritatea tarilor din regiune datorita indicatorilor pozitivi din zona euro, desi Ewald Nowotny, membru al consiliului guvernator al Bancii Centrale Europene, declarase anterior ca rata de crestere a zonei euro va fi una redusa in 2010.
Ungaria a fost primul stat UE care a primit sustinere internationala anul trecut, trecand mai apoi la reducerea la cheltuielilor guvernamentale si implementarea unor reforme cum ar fi majorarea taxei pe consum si a varstei de pensionare.
Acestea si alte masuri de austeritate au venit intr-o perioada in care rata somajului se afla in crestere, iar economia este de asteptat sa scada cu aproape 7 procente anul acesta si cu aproape un procent anul viitor.
Ungurii au taiat la sange si au reusit sa iasa din corzi
Masurile urgente au contribuit insa si la eliminarea dezechilibrelor si ar putea asigura Ungariei o sansa de a-si reveni inaintea celorlalte tari. Karvalits a declarat ca economia se va relansa in 2011. “Anticipam o contractie a economiei si in 2010, insa in 2011 vom avea o crestere de 3,5%”, a declarat el.
Astfel, Ungaria va depasi performantele estimate pentru tarile care nu au fost atat de aproape de marginea prapastiei.
Mojmir Hampl, vice-guvernator al bancii centrale cehe, a declarat ca redresarea din Cehia va semana cu un W asimetric. Hampl, asemeni lui Karvalits, a declarat ca cel mai mare risc ar fi ca redresarea din cea mai mare destinatie de export a regiunii, zona euro si in special a Germaniei, sa nu se accelereze.
Guvernul ceh a aprobat recent reducerea deficitului fiscal estimat pe 2010 la 5,2% din PIB, de la 7,5%. Ministrii spera astfel intr-un declin modest de 0,3% al economiei in anul respectiv, pentru ca economia sa avanseze cu 2,2% in 2011. Agentia de rating Moody’s a declarat recent ca nivelurile foarte ridicate ale deficitelor fiscale fac orice majorare a ratingurilor de tara sau chiar schimbari in sens pozitiv ale perspectivelor improbabile pe termen scurt.
“Guvernele trebuie sa-si puna in ordine pozitiile fiscale”, a declarat Kenneth Orchard, vicepresedinte al Moody’s. In Polonia, singura tara membra a UE care a inregistrat crestere in fiecare trimestru din acest an, banca centrala se asteapta ca cresterea sa revina la 2% “nu mai devreme de 2011”.
Intre timp, rata somajului creste, iar conditiile de creditare sunt in continuare restrictive.
Recent, banca centrala a Poloniei a anuntat ca se asteapta ca datoria publica sa depaseasca 55% din PIB, primul din doua praguri care vor genera probabil reduceri ale bugetelor ulterioare si vor elimina cateva procente din rata de crestere.