Datoriile statului catre companiile cu care are incheiate contracte se ridica in prezent la 1,7 miliarde de lei, de la 1,5 miliarde de lei la sfarsitul anului trecut, a declarat ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu.
“Acum suntem undeva inspre 1,6 – 1,7 miliarde de lei (cu nivelul arieratelor – n.r.). (…) Plata tuturor datoriilor de anul trecut ar reduce consistent capacitatea investitionala noua din acest an. Statul plateste datoriile. Am platit mult din datoriile de anul trecut”, a spus Vladescu in cadrul emisiunii “Dupa 20 de ani”, difuzata duminica la Pro TV.
Conform acordului cu FMI, Romania trebuie sa-si reduca datoriile
catre firme pana la 480 de milioane de euro.