Daunele morale acordate în instanțe victimelor de accidente rutiere diferă radical de la un caz la altul, chiar pentru situații similare, iar modul imprevizibil de acordare a acestora cuplat cu faptul că asigurătorii sunt obligați de anul acesta să stabilească tarifele astfel încât să acopere toate riscurile asumate va deterima o scumpire a polițelor de răspundere civilă auto (RCA), spun avocații.
În cazul unui accident rutier cu victime, în care se solicită daune morale, suma acordată de instanță ca recompensă poate varia în funcție de trei criterii neoficiale: geografic, juridic și emoțional, a declarat Cosmin Vasile, Partener ZRP. Avocatul a explicat că instanțele din București acordă daune morale mai mari decât cele din alte orașe ale țării. Recompensele acordate în dosare penale sunt mai mari decât cele acordate în spețe civile, iar cazurile cu o puternică amprentă emoțională sau presiune publică înregistrează sume mai mari acordate ca daune morale comparativ cu spețele mai puțin mediatizate. Astfel se ajunge la situația în care recompensa acordată de o instanță poate fi de pâna la de 300 de ori mai mare decât cea acordată de altă instanță pentru un caz similar.