Fostul căpitan al naționalei Angliei, David Beckham, în vârstă de 38 de ani, și-a anunțat, joi, retragerea din activitate, informează site-ul oficial al Federației Engleze de Fotbal.
“Simt că acum este momentul potrivit pentru a-mi încheia cariera, când joc la cel mai înalt nivel. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei, antrenorilor mari de la care am avut plăcerea de a învăța. De asemenea, vreau să le mulțumesc fanilor, care m-au susținut și mi-au dat putere”, a declarat Beckham, care se va retrage din fotbal la finalul sezonului.
David Beckham a precizat că de-a lungul carierei a avut norocul de a-și realiza visele. “Dacă mi-ați fi spus când eram mic că voi juca și voi câștiga trofee cu echipa cu care țineam, Manchester United, că voi fi căpitanul echipei naționale și voi juca pentru țara mea de peste 100 de ori și că voi evolua pentru unele din cele mai mari formații din lume, v-aș fi răspuns că e o fantezie. Sunt norocos că am realizat acele vise”, a adăugat el.
Beckham a fost internațional englez în 115 meciuri, un record, și a fost căpitanul naționalei țării sale la 58 de partide.
David Beckham a câștigat Liga Campionilor, de șase ori campionatul Angliei, de două ori Cupa Angliei cu Manchester United și campionatul Spaniei cu Real Madrid, înainte de a pleca în SUA, la LA Galaxy. În ianuarie, el a semnat un contract pe cinci luni cu Paris Saint-Germain și a ales ca salariul său să fie donat. În acest sezon, Beckham a câștigat și campionatul Franței, cu PSG.
Potrivit AFP, Beckham va juca ultimul meci din carieră în data de 26 mai, la Lorient, în ultima etapă a campionatului francez.