David Lodge (născut în 1935) este romancier, dramaturg și scenarist. A avut parte de o formare academică la Colegiul Universitar din Londra, ulterior obținând un master și un doctorat în teoria literaturii. A urmat o carieră universitară la Universitatea din Birmingham, între 1960-1987, după care s-a dedicat în totalitate vocației de scriitor, care avea să îi aducă notorietatea. La succesul literar internațional al lui David Lodge a avut un rol hotărâtor trilogia campusului universitar, care i-a adus două nominalizări la Booker Prize: „Schimb de dame” (1975), „Ce mică-i lumea!” (1984; Polirom, 2002, 2003, 2011) și „Meserie!” (1988). O altă temă majoră a lucrărilor lui Lodge este romano-catolicismul, abordată încă de la primul său roman, „The Picturegoers” (1960), inspirat din copilăria autorului. Autorul britanic este cunoscut și pentru lucrările sale de critică și teorie literară, în care abordează în principal romanele de factură britanică și americană.
Alte titluri semnate de Lodge și traduse în limba română sunt „Gânduri ascunse” (2001), „Terapia” (1995), „Muzeul Britanic s-a dărâmat!” (1965), „Vești din Paradis” (1991), „Răcane, nu ți-e bine!” (1962), „Cât să-ntindem coarda?” (1980), „Afară din adăpost” (1970), „Autorul, la rampă!” (2004), „Crudul adevăr” (1999), „Mort de surd” (2008) și „Bărbatul făcut din bucăți” (2011).
La Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, desfășurat săptămâna trecută, printre invitați s-a aflat și David Lodge. Scriitorul britanic David Lodge s-a întâlnit cu publicul din România în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Moderatorul evenimentului a fost Codrin Liviu Cuțitaru.
„Unul dintre motivele pentru care am venit în România, pentru că acum nu mai călătoresc atât de mult la conferințe și festivaluri unde se vorbesc mai multe limbi, deoarece reprezintă o dificultate pentru mine, este pentru că aici cărțile mele sunt foarte populare și o întrebare interesantă este de ce este așa și sper să găsesc niște răspunsuri cât stau aici”, a spus scriitorul britanic.
David Lodge a vorbit și despre traducerile cărților sale, spunând că el depinde foarte mult de traducătorii din țările unde se publică volumele sale, întrucât nu cunoaște limbile în care acestea apar.
„Dacă punem problema traducerii (…), aceasta este o artă. Eu depind foarte mult de traducătorii mei, eu sunt monolingv și nu sunt în stare să apreciez valoarea altei limbi. Pot să citesc în franceză și pot să fac aprecieri sumare despre o traducere în franceză, dar alte limbi chiar nu cunosc. Trebuie să am încredere în traducătorii mei. Cred că umorul este, în parte, cultural, dar umorul lingvistic este, în mod special, dificil de tradus. Multe dintre titlurile cărților mele sunt jocuri de cuvinte în limba engleză și sunt foarte dificil de tradus. Unul dintre ele este romanul «Deaf Sentence» (tradus în limba română «Mort de surd», n.r.), care se referă la sentință capitală, și chiar și vorbitorii de limba engleză cu un auz bun pot să facă o confuzie între cuvântul deaf (surd, n.r) și death (moarte, n.r.). Deci, umorul lingvistic este foarte dificil, dacă implică jocuri de cuvinte. Acest roman este plin de greșeli de auz, personajul principal creează jocuri de cuvinte neintenționate, cum este acest «deaf sentence», pentru că nu aude cuvintele corect, iar traducătorii mei, din câte știu eu, au fost foarte inspirați în a găsi echivalente în cealaltă limbă. La fel, cred că traducerea în limba română este foarte bine făcută, la fel ca traducerea în franceză”, a mai spus scriitorul.
Totodată, David Lodge a spus că într-un roman nu contează numai stilul sau limba, ci și povestea, asfel încât se poate trece peste „barierele limbilor”, „povestea fiind universală”.
Scriitorul britanic a mai spus că „romanele sunt un amestec din experiență personală, imaginație, fantezie, invenție, iar romancierul însuși, uneori, nu poate să facă diferența între acestea, uitându-se în urmă. Cred că atunci când cititorii identifică într-o carte un detaliu care ar putea fi autobiografic, cel puțin în romanele mele, nu este așa, este ceva ce-am inventat sau invers. În cazul romanului «Mort de surd», am recunoscut într-o postfață că surzenia personajului principal și personalitatea tatălui său erau detalii autobiografice. N-are rost să neg asta. Dar sunt unele lucruri despre Desmond (personajul principal al romanului, n.r.) care nu țin de mine deloc. Cei mai mulți romancieri ar avea aceeași părere”, a mai spus David Lodge.
Întrebat dacă renunță la aparatul auditiv atunci când scrie, la fel ca personajul din romanul său, acesta a declarat: „Găsesc amplificarea de la tastele computerului iritantă. Cred că unul dintre puținele avantaje ale surzeniei este că poți să te decuplezi”.
„Dacă trebuie să fii surd, aceasta este cea mai bună perioadă”, a mai spus scriitorul, făcând referire la tehnologia din viețile oamenilor.
De asemenea, acesta a spus că, atunci când unul dintre partenerii dintr-un cuplu este surd, se creează o „sursă constantă de tensiune domestică”.
„Oamenii care surzesc tind să nege acest lucru și continuă să nege pentru mai mult timp. Rudele lor le dau una dintre cărțile mele ca să-i încurajeze. De multe ori cred că romanele nu fac mare lucru, mare bine, dar cred că acesta a făcut”, a completat David Lodge, care a explicat totodată că romanul „Mort de surd” i-a adus popularitate în țara sa natală.
Scriitorul a mai spus că deficiența de auz este comică, spre deosebire de orbire, care este tragică. „Surzii din romane sunt comici. E un fel de comedie crudă”, a completat acesta.
În ceea ce privește adaptarea cărților în filme, scriitorul britanic a spus că i se pare „fascinantă”. „Mi se pare fascinant ca romanele mele să fie adaptate. Ca profesor, am văzut filmul, adeseori, ca o modalitate de analiză a formei narative și mi s-a părut un exercițiu bun ca studenții să citească cartea, să vadă filmul și să vadă diferențele dintre ele. Sunt două opere diferite. Este un lucru care îți poate da satisfacție dacă îl faci tu însuți sau dacă îl vezi bine făcut de altcineva. Să vezi o adaptare a romanului tău, pentru că i se dă o altă viață, cu un nou public. Ceea ce rezultă este că o idee prinde o viață nouă. O simplă replică dintr-un roman poate să capete viață și sens dacă este interpretată de un actor bun”, a spus David Lodge.
„Cred că adaptarea e un act de interpretare, de critică literară, pentru că începi să vezi ce este vital acolo. E o chestiune de a tăia tot timpul și să te concentrezi la ce este esențial”, a completat scriitorul.
David Lodge a mai declarat că, deși s-a spus că romanul va muri odată cu apariția televiziunii și a filmelor, acestea se „hrănesc” din cărți, pentru că de acolo își iau material informativ. „Trăim într-o perioadă de schimbări accelerate între literatură și alte medii. Nimeni nu știe, de fapt, ce-o să fie în viitor. (…) Fascinația romanului este că îți dă iluzia de a ști cum arată conștiința altor oameni, ceea ce în realitate nu putem ști niciodată. Asta cred eu că este o educație pentru viață”, a mai spus David Lodge.