David si Goliat in varianta asiatica

De la terminarea Razboiului rece si reconfigurarea aranjamentelor planetare in termeni de putere si ordine/dezordine, majoritatea analistilor preconizeaza ca mileniul urmator ne va prezenta o configuratie geostrategica in care va activa nu o singura super-putere ca si acum, adica SUA, ci cel putin doua sau trei, prin revendicarea intereselor strategice globale de catre China si, posibil India. Potentialul demografic imens, insotit de dezvoltarea economica si tehnologica rapida (in special in domeniul achizitiilor de inalta tehnologie militara) sunt doar cativa factori care favorizeaza o astfel de interpretare. Problema fundamentala in demersul unui stat de a trece de la nivelul de putere la cel de super-putere este insa reprezentat de enuntarea, argumentarea si asumarea intereselor sale la nivel global. De modul in care se reuseste gestionarea problemelor regionale de catre o putere, depinde in mare masura posibilitatea ca un astfel de stat sa emita pretentii si sa ofere baza de incredere ca viziunea sa proprie asupra relatiilor internationale poate fi adaptata diferitelor contexte, la nivel global. Privind prin aceasta grila, putem vedea ca, cel putin pe termen scurt si mediu, India nu va reusi sa-si asume interese globale, datorita simplului fapt ca, la nivel regional, din cauza permanentelor frictiuni cu “iz nuclear” cu Pakistanul in problema Kashmirului, India este deocamdata exportator de insecuritate si instabilitate in Asia si in lume, nicidecum o forta a stabilitatii. Cat priveste cealalta putere, preconizata in a deveni concurentul SUA la statutul de super-putere in secolul si mileniul urmator, China, lucrurile nu stau deloc pe roze, alegerile desfasutate recent in Taiwan si incordarea tensiunilor intre cele doua state, putand deriva oricand intr-un conflict. Absorbtia pasnica de catre China a Hong-Kong-ului in 1997 si a portului Macao in decembrie 1999 i-au determinat pe unii analisti sa creada ca refacerea Chinei Mari prin “inghitirea” Taiwanului se va realiza tot fara indigestie. Celebrul principiu “o tara, doua sisteme” care a functionat in cazul Hong-Kong si Macao, nu functioneaza si in cazul Taiwanului din simplul motiv ca unificarea cu China trebuie parafata printr-un referendum al populatiei taiwaneze si nu prin acorduri sino-britanice (cazul Hong-Kong) sau sino-portugheze (cazul Macao). Ori, alegerea ca presedinte in Taiwan a lui Chen-Shui-bian si a Partidului Democratic Progresist, adepti radical ai ideii “O singura China-doua guverne suverane”, mergand pana la pretentia suveranitatii de jure, a reprezentat un test al vointei poporului taiwanez de a indeparta perspectiva unei absorbtii totale a arhipelagului de catre China. Starea de alerta maxima existenta pe timpul alegerilor, insotita de reintrarea ei in vigoare la scurt timp dupa incheierea scrutinului, din cauza aglomerarii de forte militare chineze in apropierea Taiwanului confirma tensiunea politica si militara accentuata intre cele doua parti. Dealtfel tensiunile actuale sunt doar varful de aisberg al unei intregi istorii a desfasurarilor si manevrelor militare ale Armatei chineze, in scopul intimidarii Taiwanului, dar care nu au avut ca rezultat decat indepartarea perspectivei unificarii, culminand cu declaratia din iulie 1999 a fostului presedinte taiwanez Lee Teng-hui, conform careia Taiwan-ul nu accepta discutii cu China decat de la nivelul a doua state egale. Pretentiile Taiwanului la suveranitatea formala sunt intr-o anumita masura justificate, datorita in primul rand faptului ca, spre deosebire de China, se bucura de un regim politic democratic si o economie infloritoare, statul taiwanez fiind la aceasta ora de pilda a saptea piata de export pentru SUA si al treisprezecelea partener in schimburile comerciale cu super-puterea americana. In ciuda avansului sau economic furibund, China nu va reusi mentinerea unui astfel de curs pe termen lung datorita franelor impuse de sistemul politic autoritar, necunoscutele politice urmand a fi rezolvate in anul 2002, cand la al 16-lea Congres al Partidului comunist Chinez se va produce schimbarea actualului lider Jiang Zemin. Continuand comparatiile, daca in China PIB/cap de locuitor este in jur de 790 de dolari, in Taiwan acesta este de 13.832 de dolari, justificand pretentiile Taiwanului in a deveni membru al Organizatiei Mondiale a Comertului si al ONU. O mare dilema in conflictul ce se profileaza acum este constituita de modul in care SUA vor arbitra aceasta noua problema, avand in vedere ca relatiile sino-americane nu au mai cunoscut o schimbare de substata de la politica de deschidere a lui Nixon din 1971, ci doar schimbari de forma, ca urmare a deschiderii economice a administratiei Clinton si a racelii survenite in plan diplomatic in urma conflictului din fosta Iugoslavie. Insa, este de asteptat ca SUA sa sustina Taiwanul, pentru simplul fapt ca, spre deosebire de China acesta a reusit sa dezvolte o economie de piata pe baza principiilor democratice si nu autoritare.