Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este o problema de politica interna, care implica schimbare de comportamente economice, politice, sociale si de standarde umanitare in toate structurile societatii, a declarat, miercuri, Hildegard Puwak, ministrul Integrarii Europene, in cadrul celei de-a doua conferinte organizate de Universitatea Media sub titlul “Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana – aspiratii, costuri, imagini mediatice”.
Dezbaterea a avut la baza un raport al Institutului Pro privind atitudinea populatiei fata de integrarea in UE , a carui prezentare o continuam mai jos.
Dar mai putin euro-optimisti cand sunt luati la bani marunti
In mod firesc, ponderea de aprox. trei patrimi de romani care sunt de acord, de principiu, cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana scade atunci cand, prin felul in care este formulata intrebarea, li se atrage atentia ca aceasta integrare poate insemna si lucruri mai putin placute . Interesant insa este unde doare mai tare si unde mai putin, adica in care cazuri dorinta romanilor de integrare in UE scade mai mult si in care cazuri nu.
Din acest punct de vedere, se pare ca vremea inceputului anilor ’90, cu ale sale frici la adresa venirii investitorilor straini (Nu ne vindem tara!) ori a pierderii Transilvaniei a cam trecut. Dintre toate temerile sondate, acestea doua se dovedesc a fi cele mai putin generatoare de euro-scepticism.
Cel mult o treime (25%, respectiv 31%) dintre euro-optimisti (inclusiv euro-prudentii) si-ar schimba opinia si nu ar mai fi de acord cu integrarea Romaniei in UE daca ar creste ponderea firmelor straine in economia romaneasca ori daca regiunile istorice (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania) ar capata o mai mare autonomie administrativa.
Temerile privind politica externa, mai concret cele privind ingradirea suzeranitatii nationale ori o posibila racire de relatii cu Republica Moldova genereaza un euro-scepticism moderat: aproape jumatate dintre euro-optimisti / prudenti sunt convertiti la euro-scepticism.
Insa nici una dintre temerile de mai sus nu se compara ca nivel de prejudiciere a atitudinii pro-integrare a romanilor precum acele temeri legate de siguranta locului de munca.
Cand aud de astfel de posibile probleme asociate cu integrarea in UE (o nesiguranta mai mare a locului de munca, o crestere a somajului), o majoritate insemnata, de aprox. doua treimi (57%, respectiv 66%), dintre romanii altminteri pro-UE nu stiu cum sa se scape de o astfel de pacoste si sa tina cu dintii de locul de munca.
Acest rezultat este, de altfel, in concordanta atat cu comportamentul de evitare a riscului scos in evidenta in mod repetat de diverse sondaje facute publice pe parcursul ultimilor ani, care arata ca romanii mai degraba prefera o slujba mai sigura, chiar daca mai prost platita, decat una mai nesigura, chiar daca mai bine platita, cat si cu alte rezultate obtinute de sondajele Institutul PRO / CURS / CSOP .
Atat raspunsurile la intrebarea Care ar fi primele doua lucruri pe care le-ati face daca ati fi Prim-Ministru?, cat si la Cum credeti ca ar trebui sa procedeze Guvernul viitor (de dupa alegeri) in urmatorii patru ani? scot in evidenta nevoia romanilor pentru un stat maximal, de tip paternalist, care sa asigure protectie sociala si mai ales controlul protectionist al locurilor de munca.
In astfel de conditii, este de inteles de ce romanii se burzuluiesc si se leapada de UE ca de Satana daca aceasta inseamna punerea in pericol a pretioaselor slujbe si asa prea putine (sau percepute ca fiind prea putine).
Se observa de asemenea si prevalenta prioritatilor interne, de “bucatarie proprie”, in fata celor ridicate de integrarea in Uniunea Europeana. Doar 15% din populatie pune mai presus interesul integrarii de cel al rezolvarii problemelor sociale, specific statului paternalist maximal.
Partea pozitiva a lucrurilor este ca, dupa un deceniu de framantari privind varii subiecte mai mult sau mai putin stringente ori fabricate in mod artificial (minerii, ungurii, lustratia, monarhia, securistii, comunistii, strainii, etc.), principalele griji ale romanilor de la inceputul mileniului III se indreapta preponderent, precum mai in toate celelalte tari europene, fie ele aflate deja in UE (Europa Occidentala) sau cu statut de aspirant (Europa Centrala si de Est), spre cele economice. Ceea ce reprezinta, totusi, un soi de normalitate, care marcheaza diferenta de la Bucuresti la Groznai ori Belgrad…