Noul C-Klasse, limuzina de segment mediu a Mercedes-Benz, lansata la inceputul lunii aprilie pe piata Europei de Vest, a inregistrat vanzari record inca de la debut. Best-sellerul absolut al constructorului german, cu peste sapte milioane de unitati comercializate in cei 25 de ani de cariera, se prezinta in doua versiuni diferite pentru a se adapta corespunzator pietei auto.
Pe piata auto din Germania, dealerii Mercedes-Benz au inregistrat cel mai mare numar de vizitatori de pana acum, cu un total de 470.000 de potentiali clienti ai celor doua versiuni Elegance si Avantgarde. In momentul lansarii erau inregistrate peste 75.000 de comenzi din noul model, din care peste 50% dintre clienti au optat pentru versiunea Avantgarde.
“Avem reactii pozitive de la clientii nosti”, a declarat pentru Ziarul Financiar Klaus Maier, Executive Vice President al Mercedes Car Group, responsabil pentru vanzari si marketing.
Peste 7.000 dintre potentialii clienti din Europa de Vest au optat pentru efectuarea unui drive-test cu noul model inca de la lansare si au fost programate alte 10.000 in zilele ce au urmat lansarii pe piata vest-europeana.
Cea de-a patra generatie a lui Mercedes-Benz C-Klasse a fost lansata in Romania la sfarsitul saptamanii trecute. “Pentru piata din Romania peste 50% dintre precomenzi reprezinta versiunea Avantgarde si 75% sunt dieseluri”, a declarat Ioana Taflan, Head Marketing &PR la DaimlerChrysler Automotive Romania.
“Primele exemplare urmeaza a fi livrate dupa data de 16 aprilie”, a adaugat ea. In 2007, importatorul oficial al Mercedes-Benz in Romania si-a fixat o tinta a vanzarilor de 500 de unitati pentru noul C-Klasse.
Generatia precedenta, lansata in 2000, s-a comercializat in peste 2.280.000 de unitati pe plan mondial. Pretul de pornire al unui C-Klasse este de 25.500 euro fara TVA pentru modelul C180 Kompressor. Modelele diesel au un pret de pornire este de 26.760 euro pentru C200 CDI, in timp ce modelul de varf, C320 CDI costa 33.870 euro, ambele preturi fara TVA.
DaimlerChrysler Romania Automotive, un joint-venture intre concernul german si firma AutoRom, din grupul TiriacAuto, a preluat la 1 ianuarie 2007 activitatile de import, marketing si vanzari pentru marcile Mercedes-Benz, Smart, Chrysler, Jeep, Dodge si Fuso. DaimlerChrysler controleaza 51% dintre titlurile noii companii.
Noul C-Klasse este primul model al constructorului german care ofera posibilitatea de a alege intre doua versiuni cu stiluri diferite ale designului partii frontale. Avantgarde accentueaza imaginea de automobil dinamic, sportiv, avand emblema Mercedes-Benz amplasata in mijlocul grilei radiatorului, idee preluata de la modelele coupe ale constructorului.
“Daca observam vanzarile acestui segment si varietatea clientilor care doresc un astfel de automobil si cresterea vanzarilor sale, trebuia sa optam pentru ceva diferit. Spre exemplu, daca ne uitam la piata Japoniei, cresterea este redusa si de aceea dorim sa atragem o varietate mai mare de clienti. Ca sa cresti pe aceste piete trebuie sa adopti o strategie diferita. Am dorit sa concepem un automobil care sa se adreseze intr-un mod individual fiecarui client in parte”, a declarat Marc O. Boderke, Senior Manager Product Management pentru C-Klasse.
“Din acest motiv s-a optat pentru individualizarea celor doua versiuni: Avantgarde, cu un design al partii frontale mai sportiv, mai avangardist, care are amplasata emblema in grila radiatorului, precum la modelele coupe ale Mercedes-Benz, si Elegance, care pastreaza linia clasica specifica constructorului, cu emblema pe capota, asemeni celorlalte limuzine Mercedes”, a adaugat el.
Se poate chiar spune ca sunt doua modele C-Klasse intr-unul singur. Doua abordari complet diferite ale aceleiasi idei. Astfel, clientii pot opta pentru una dintre cele doua idei de design. Cei care doresc o limuzina care sa pastreze linia traditionala a Mercedes-Benz vor opta pentru Elegance, iar cei ce doresc un automobil cu un design mai sportiv, vor alege Avantgarde.
“Am abordat aceasta idee chiar cu un client – era fascinat de Avantgarde, dar a optat pentru Elegance, deoarece dorea un Mercedes-Benz cu un design clasic, specific constructorului”, a subliniat Boderke.
C-Klasse acopera pana la 11 grupe diferite de clienti, cel mai mare numar dintre toate celelalte modele ale Mercedes-Benz.
Diferentele dintre cele doua modele nu se limiteaza doar la nivel de design, cat si la nivel tehnic, versiunea Avantgarde fiind echipata cu Adaptive Damping System care ofera un control mult mai bun al suspensiei si implicit al stabilitatii, in timp ce Elegance dispune de o suspensie care pune accent pe confortul pasagerilor.
“Pe de-o parte oferim cea mai confortabila masina din segment si pe de alta, una cu un caracter sportiv. Astfel dorim sa atragem pe cei care doresc un confort ridicat, dar care sa nu afecteze placerea la volan – nimeni care doreste un automobil confortabil nu a spus ca nu doreste unul care sa nu fie distractiv de condus, – pe de alta parte, nimeni nu a spus ca cei care prefera un automobil sportiv nu doresc si un anumit grad de confort – iar aici intervine versiunea Avantgarde. De aceea am optat pentru cele doua versiuni diferite”, a spus Marc O. Boderke.
Si se pare ca noua strategie a Mercedes-Benz functioneaza. Acest lucru se poate observa din cifre.
Din totalul de 75.000 de comenzi de C-Klasse din Europa de Vest, peste 50% reprezinta versiunea Avantgarde, iar acest lucru s-a remarcat si pe piata din Romania. Din acest motiv strategia celor doua versiuni nu se limiteaza doar la pietele Europei de Vest, cat si la cele emergente precum Rusia si Europa de Est.
Versiunea Avantgarde se regaseste si in clipurile publicitare de la televiziune. “Televiziunea se adreseaza unui public extrem de larg si de aceea s-a luat decizia de a promova noul C-Klasse in versiunea Avantgarde, pentru a cuceri noi segmente ale pietei premium”, a declarat Boderke.
Strategia de marketing a lui Mercedes-Benz pentru limuzina sa de clasa medie nu va fi intalnita si la un alt model din gama.
“Aceasta strategie a fost special adoptata pentru C-Klasse si este putin probabil sa se regaseasca la un alt model Mercedes-Benz. Spre exemplu, S-Klasse se adreseaza unui grup specific de clienti, foarte omogen. De aceea nu ar fi o buna strategie de piata de a opta pentru doua imagini diferite pentru un astfel de automobil. C-Klasse se adreseaza unui target mult mai larg. In cazul lui E-Klasse, avem de-a face cu o gama mai larga de clienti in comparatie cu S-Klasse, insa nu la fel de larga precum cea a C-Klasse. In plus, cei ce doresc un E-Klasse mai sportiv pot opta pentru un CLS, coupeul cu patru usi al Mercedes-Benz care are emblema amplasata in cadrul grilei radiatorului, asemeni celorlalte coupeuri ale companiei din Stuttgart. Important este unde se traseaza pragul pentru a realiza doua versiuni diferite. E-Klasse se adreseaza atat unei doamne de 35 de ani care ocupa o functie de conducere, cat si tatalui acesteia”, a subliniat Marc Boderke.
Noul C-Klasse a avut un program de testare extrem de dur, parcurgand un traseu de aproximativ 24 de milioane de kilometri, cel mai lung din istoria unui model Mercedes Benz.
C-Klasse face parte din noul limbaj de design al Mercedes-Benz, care este clar vizibil in cazul lui CLS, al lui S-Klasse si acum a fost adoptat si de catre C-Klasse.
“Este vorba de noul ADN al Mercedes-Benz. Desigur, sunt vizibile trasaturi comune cu restul modelelor, dar care doar il evidentiaza a fi un Mercedes-Benz.
Dar fiecare masina are o personalitate specifica, nu putem spune ca C-Klasse este un S sau un CL mai mic, fiecare automobil are propria identitate. Aceasta este noua strategie de design pe care am inceput-o cu SL, ML, S, CLS si o vom continua in viitor cu noile modele.

Proiectat pentru a cuceri noi nise de piata

Pe piata auto din Germania, dealerii Mercedes-Benz au inregistrat cel mai mare numar de vizitatori de pana acum, cu un total de 470.000 de potentiali clienti ai celor doua versiuni Elegance si Avantgarde.
Peste 10.000 de drive-teste au fost programate in Europa de Vest in zilele ce au urmat lansarii pe piata vest-europeana.
In Romania peste 50% din precomenzile inregistrate inaintea lansarii reprezentau versiunea Avantgarde si 75% erau echipate cu motoare diesel.
Generatia precedenta, lansata in 2000, s-a comercializat in peste 2.280.000 de unitati pe plan mondial.
Pretul de pornire al unui C-Klasse este de 25.500 euro fara taxa pe valoarea adaugata pentru modelul C180 Kompressor.
Noul C-Klasse a avut un program de testare extrem de dur, parcurgand un traseu de aproximativ 24 de milioane de kilometri, cel mai lung de pana acum din istoria unui model Mercedes Benz.