La 8 septembrie 2012, academicianul Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române și directorul Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, a împlinit 80 de ani. Cu o zi înainte, prieteni, colegi, studenți și admiratori l-au omagiat într-o ședință solemnă a Academiei Române, prilej cu care a fost lansat și volumul “De ce am devenit lingvist?” *) Volumul reunește 55 de contribuții ale unor lingviști din țară și din străinătate care și-au împărtășit experiențele și care au scris, mai mult sau mai puțin, despre Marius Sala. “Am fost interesați să înțelegem – scriu editorii – și, odată cu noi, cititorii acestei Festschrift, care pot fi resorturile adânci ale unei vocații, etimonul spiritual al unui parcurs în «lumea văzutelor». I-am invitat astfel pe contributori să își împărtășească experiențele, evocându-și profesorii care i-au format, meditând asupra drumului pe care l-au urmat, asupra îndoielilor, căutărilor și opțiunilor Domniilor Lor. Suntem încredințați că relatările autobiografice reunite aici depun mărturie pentru istoria disciplinei noastre.”

La reuniunea de la Academie au luat cuvântul: președintele Academiei, Ionel Haiduc, academicienii Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură, și Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, profesorul universitar Valeria Guțu Romalo, membru de onoare al Academiei Române, profesorul Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române, Nicolae Mocanu, de la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară “Sextil Pușcariu”, Cluj-Napoca, și doctor Ștefan Colceriu, de la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Cine este academicianul Marius Sala? Născut în 1932, la Vașcău, în județul Bihor, este lingvist, membru al Academiei Române, din 2001, și vicepreședinte al acestei instituții, din 2005. În prezent este, de asemenea, directorul Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” din București. Este, de asemenea, membru al Real Academia Española (1978), Instituto Mexicano de Cultura (1981), Academia Nacional de Letras Uruguay (1994), Academia Peruana de la Lengua (2004) și al unor comitete științifice internaționale (Societatea de lingvistică romanică, Comitetul internațional permanent al lingviștilor etc.), profesor invitat la universități din țară (București, Timișoara etc.) și din străinătate (Málaga, Madrid, Heidelberg, Köln, Mexic, Frankfurt, Oviedo, Udine). A publicat: Contribuții la fonetica istorică a limbii române, Phonétique et phonologie du judéo-espagnol de Bucarest, Estudios sobre el judeoespañol de Bucarest, Le judéo-espagnol, Lenguas en contacto, Introducere în etimologia limbii române, De la latină la română (tradusă în 7 limbi), Cuvintele – mesageri ai istoriei, Portrete (2 volume), 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create. Coordonator și autor al unor lucrări colective: El léxico indígena del español americano. Apreciaciones sobre su vitalidad, El español de América, Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, Enciclopedia limbilor romanice, Enciclopedia limbii române. Coordonator al unor proiecte prioritare ale Academiei Române (Dicționarul limbii române, Micul dicționar academic, Dictionarul etimologic al limbii române, Istoria limbii române) și al unor colecții (“Limba română”, “Etymologica”, “Viața cuvintelor”).
Distincții: Steaua României în grad de ofițer (la sfârșitul lunii mai 2012), Commandatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana, Officier de l’Ordre de la Couronne (Belgia), Officier des Arts et des Lettres și Chevalier de l’Ordre National de la Légion d’Honneur (Franța – anul acesta, la 14 iulie). În două interviuri pe care le-a acordat de-a lungul timpului “Ziarului de duminică”, acad. Marius Sala spunea: “Sunt mai optimist decât la sfârșitul secolului trecut pentru că, cel puțin la institutul din București pe care îl conduc, există tineri pasionați. Repet ce v-am spus într-un interviu pe care l-am dat acum câțiva ani: «Fără pasiune nu se poate face știință»”. “Am ajuns la concluzia că, în această lume grăbită, lingvistii trebuie să se adreseze publicului larg cu articole și cărți de mici dimensiuni, scrise într-un stil accesibil. Contribuțiile mele din revista «Magazin istoric» apar într-o rubrică numită «Pastila de cuvinte». Constat că prezintă interes temele privind istoria cuvintelor, «aventurile» cuvintelor, cuvintele călătoare; pentru scrieri de acest fel sunt oprit pe stradă și, mai mult, chiar sunt îndemnat să continuu. N-am fost niciodată oprit pe stradă pentru studiile mele de fonetică istorică!” De ce socotim acest volum omagial un eveniment editorial? Academicianul Marius Sala și-a dedicat șase decenii din viață lingvisticii. Merita un omagiu. Dar, și mai important este faptul că aproape toți cei 55 de contributori, lingviști de seamă din diferite generații, români și străini, vorbesc despre meseria și munca lor cu o pasiune uimitoare care ar putea atrage eventualii tinerii cititori către un domeniu necesitând, fără dubiu, forțe proaspete. Corectitudinea în cercetare, ca în orice alt domeniu, este esențială. Limba vie este o comoară, iar corectitudinea în limbă e primordială . Lingvistul te învață să gândești corect. *) De ce am devenit lingvist? Omagiu academicianului Marius Sala. Editura Univers enciclopedic gold. Volum îngrijit de Emanuela Timotin și Ștefan Colceriu