Este unanim recunoscut faptul că există o relație direct
proporțională între gradul de protecție a investitorilor pe o
anumită piață de capital și nivelul de dezvoltare al acesteia,
incluzând în acest concept lichiditatea pieței, volumul zilnic al
tranzacțiilor, capitalizările bursiere ale companiilor
listate.
Pentru o piață de capital cel mai prost lucru ce i se poate
întâmpla este să i se creeze reputația că este ușor manipulabilă și
că persoanele care controlează sau administrează societățile
listate tranzacționează masiv în baza unor informații
privilegiate.
Investitorii nu vor aloca sume de bani pentru o piață și
lichiditatea acesteia va avea de suferit în mod dramatic dacă
percepția generală asupra respectivei piețe va fi în sensul că
funcționarea ei este influențată de operațiunile netransparente,
chiar ilicite ale anumitor entități și persoane.
Tentative de manipulare a piețelor financiare sau de utilizare
abuzivă a unor informații confidențiale vor exista întotdeauna pe
orice tip de piețe, indiferent de mărimea și importanța lor.
Relevant este cât de eficient este efortul autorităților de
descurajare a acestor încercări.
Două sunt cauzele majore care afectează încrederea investitorilor
în capacitatea autorităților de a reacționa eficient și prompt la
tentativele de abuz de piață.
În primul rând, este vorba de o legislație insuficientă, de absența
unor norme legale eficiente care să descrie toate sau cel puțin o
parte considerabilă din situațiile de abuz de piață și care să
stabilească sancțiuni pentru toate aceste încălcări ale
dispozițiilor legale. O lacună esențială din această perspectivă o
reprezintă insuficiența sancțiunilor, atât din punct de vedere al
cuantumului, cât și din cel al diversificării lor în funcție de
varietatea situațiilor de fapt care pot reprezenta conduite ilicite
incriminate de regimul juridic al abuzului de piață. Din păcate, în
lipsa unor norme adecvate în legislație, care să acopere o arie cât
mai largă de fapte cu caracter ilicit, anumite conduite ale unor
participanți la piață, care sunt de natură a induce în eroare pe
ceilalți participanți, nu pot fi sancționate. Spre exemplu, nu ar
trebui să existe dubii cu privire la definiția front running-ului
și la caracterul ilicit al acestui comportament care conduce la
crearea de prejudicii investitorului de către propriul său broker.
Ar fi necesar ca legea organică, dar și reglementările CNVM să
conțină descrieri cât mai complete a faptelor ce pot fi înscrise în
sfera abuzului de piață, în special ca manipulări ale piețelor de
capital.
În momentul de față numai trei metode de manipulare a pieței de
capital sunt enunțate în legislația primară, care redă cu
fidelitate textul Directivei abuzului de piață adoptat de
Parlamentul European: corneringul – asigurarea unei poziții
dominante asupra cererii sau ofertei (un procedeu utilizat în
trecut, dar dificil de pus în aplicare în prezent), marcarea la
închidere (marking the close) – efectuarea de tranzacții la
închiderea pieței în scopul inducerii în eroare a investitorilor și
scalpingul – exprimarea unei opinii cu privire la un instrument
financiar profitându-se de impactul produs de respectiva opinie și
fără anunțarea conflictului de interese. Absența unei descrieri a
metodei manipulative într-o lege adoptată de organul legiuitor
aduce în discuție, din perspectiva dreptului penal aplicabil
abuzului de piață, principiul legalității incriminării, întrucât
faptele care sunt considerate drept infracțiuni nu pot fi stabilite
decât prin lege organică, potrivit Constituției României.
Cristian Duțescu este partener al casei de avocatură
Duțescu & Asociații
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.