Ce rol joacă, în viața noastră, cultura?
Afurisită întrebare, nu?
Dar deloc retorică.
Primul rol este, din păcate, cel mai vizibil și mai bine cunoscut: acela de legitimare. E ca un card de acces într-un club. Unul cu mai multe niveluri. Ai auzit de Heidegger? – poți intra pe terenul de golf. L-ai și citit? – ai voie să-ți inviți un prieten. L-ai și înțeles? – un joc gratuit pe lună.
Al doilea e înrudit cu primul: dă bine în conversație. Se vorbește – să luăm un exemplu la întâmplare – despre Roșia Montana, aștepți momentul potrivit și arunci: „Cum ar fi zis Diogene: sunt în căutarea unui hipster cinstit!” Efectul e garantat.
De notat în treacăt că tipul ăsta de efect se obține destul de ușor și fără prea multă cultură: e suficient să știi niște nume, niște titluri și niște citate.
De la al treilea rol încolo depășim nivelul scoarței și pătrundem în străfundurile planetei culturale, mult mai fierbinți, mult mai interesante, dar și mai puțin vizibile. Vorbim, mai întâi, despre structurarea personalității. „În definitiv”, o întreabă un coleg pe eroina principală din Arta conversației, „la ce-ți folosește să înveți atât?” Iar ea răspunde: „Ca să înțeleg cum merge lumea”. E genul de replică pe care ori o-nțelegi, ori n-o-nțelegi, nu se prea poate explica și nu cred că are sens vreo discuție pe marginea ei.
Al patrulea rol al culturii este acela de a te face să te simți altfel. Nu superior altora – mă grăbesc să precizez – ci doar altfel. Mai bine, mai bun, mai complet, mai informat, mai avizat. Așa cum bunătatea adevărată e propria ei răsplată (deci NU are nevoie de recunoștința celor față de care se manifestă), tot astfel cultura e un câștig în sine, pentru sine.
În același timp, însă – și aici voiam de fapt să ajung – cultura are și un rol pragmatic. Și anume în toate domeniile. E suficient să vorbim despre cărți, în care găsești absolut orice ai nevoie, de la sfaturi practice până la soluții de a ieși din depresie. Dar muzica! Nu are ea valența cât se poate de palpabilă de-a te face să te simți bine, înălțător, parte a naturii și a lumii? Ce să mai vorbim despre filozofie, pishologie sau religie? Ce să mai vorbim despre meritele practice ale științei, care, da, face și ea parte din cultură! În fine, mai poate cineva, azi, în mileniul trei, să-și planifice și să-și petreacă o vacanță fără măcar câteva noțiuni geografice, istorice și culturale despre locurile prin care calcă? Nu numai ca să nu se simtă ca-n vorba „s-a dus bou și s-a întors vacă”, ci și pentru ca, pătrunzând în spiritul locurilor, să se înțeleagă mai bine cu cei din zonă – ceea ce se traduce în avantaje concrete.
Apartenența, imaginea, înțelegerea, plăcerea, utilitatea – sunt cinci dintre răspunsurile posibile la întrebarea „De ce-aș fi cult?”