Bugetele spitalelor publice publicate de minister sunt primele statistici centralizate de acest fel, care arată că cele aproape 400 de spitale din România au venituri totale (de la stat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, primării și consilii locale, dar și proprii) de 6,6 mld. lei (1,6 mld. euro) anul acesta, în scădere cu aproape 40% comparativ cu nivelul din 2010 de aproape 11 mld. lei (2,6 mld. euro).
De ce au scăzut bugetele? Sunt aceste statistici reale? Silviana Marin, directorul financiar-contabil al Spitalului de Urgență Târgoviște, susține că bugetul spitalului pe care îl reprezintă este mai mare în 2011 față de 2010. Unitatea are anul acesta un buget de 120 mil. lei (28,6 mil. euro), în creștere comparativ cu nivelul din 2010, care a fost de 92 mil. lei (22 mil. euro) Datele de pe site-ul Ministerului arată că în 2011 sumele trecute prin spital sunt de 58 mil. lei, iar în 2010 de 78,9 mil. lei.
“Am avut fonduri mai multe și de la Consiliul Județean și de la Ministerul Sănătății”, a explicat Silviana Marin.
Cătălin Gabriel Smarandache, managerul spitalului Marie Curie, spune că bugetul spitalului pe care îl reprezintă este mai mare anul acesta comparativ cu suma de pe site-ul ministerului.
Contactați de ZF, reprezentanții Ministerului Sănătății nu au știut să explice de ce există diferențe între bugetele de pe site-ul propriu și cele pe care spitalele spun că le au.
Care este realitatea?
Dacă primele patru spitale în topul celor mai mari unități sanitare din țară sunt ocupate de unități din București, cel mai mare spital din provincie este Spitalul Clinic Județ ean de Urgență Târgu Mureș.
Principala sursă de venituri pentru spitalele de stat este Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar spitalele mai obțin bani de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, bugetul local (prin primării și consilii locale), la care se adaugă și veniturile proprii.
Spitalul Colentina, spre exemplu, a avut în 2010 un buget de aproape 153 mil. lei, potrivit datelor de pe site-ul ministerului, și un buget de 147 mil. lei, potrivit datelor existente pe site-ul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSM) din cadrul Primăriei Capitalei. Spitalul Colentina este administrat de Primăria Capitalei.

Marius Savu, directorul general al ASSM, spune că datele publicate de minister sunt diferite și în 2011. Totodată, Savu mai spune că, în general, spitalele Primăriei București au primit mai puțini bani de la Casă anul acesta.
“S-a limitat numărul pacienților (ce puteau fi primiți – n. red.), iar în urma reclasificării spitalelor au fost primiți mai puțini bani”, a explicat Marius Savu sumele în scădere primite. Primăria București are în administrare 20 de spitale, cele mai mari fiind Colentina, Obregia, Colțea, Sf. Maria.
Marius Savu a mai spus că doar spitalele din categoria I au primit bani în plus (ori și-au menținut finanțarea), în timp ce restul au avut repartizate mai puține fonduri.
Primăriile încep să dea bani pentru spitale
De la 1 iunie Ministerul Sănătății a finalizat procesul de clasificare a spitalelor, prin care acestea au fost încadrate în funcție de competențe. În total, există cinci categorii, în prima intrând spitalele care pot asigura servicii pentru mai multe județe și care au standarde înalte de dotare. Finanțarea primită de la la CNAS scade pe măsură ce unitățile sunt încadrate mai prost.
Chiar dacă unele spitale au pierdut bani la clasificare, acestea au putut primi de anul trecut mai mulți bani de la autoritățile locale care le-au primit în administrare. Anul trecut ministerul a decis să descentralizeze mare parte din spitale, adică să le dea în grija primăriilor. În acest fel, primăriile puteau să aloce fonduri suplimentare pentru spitale.