Thomas L. Friedman Cald, plat și aglomerat De ce avem nevoie de o revoluție verde și cum putem schimba viitorul într-o lume globalizată Editura Polirom Thomas Friedman a câștigat de trei ori Premiul Pulitzer pentru articolele sale din “New York Times” – 1983, 1988 și 2002 -, a publicat mai multe volume de eseuri, unele premiate, și este foarte cunoscut în lume, inclusiv la noi, prin traducerile cărților sale, între care “Lexus și măslinul” a fost o revelație. Cartea de față este din 2008 și lansează o idee terifiantă – “Lumea devine caldă, plată și aglomerată. Mai precis, încălzirea globală, extinderea uimitoare a claselor de mijloc pe tot cuprinsul globului și înmulțirea rapidă a populației duc la diminuarea semnificativă a stabilității planetei.” Friedman analizează în detaliu cum am ajuns în această situație, oferă 205 de modalități de a salva Pământul, se apleacă cu mare atenție asupra celor doi poli, după părerea sa, China și America. Concluziile lui se învârt în jurul ideii că omul trebuie să redefinească noțiunea de ecologie și să se redescopere, în caz contrar riscând să se se alăture speciilor aflate pe cale de dispariție. Dacă ne vom ridica la înălțimea acestor provocări, nu numai vom supraviețui, ci vom prospera într-o perioadă în care lumea va fi caldă, plată și aglomerată. “Un manifest fascinant, pe care ar trebui sa-l citeasca toata lumea, in special membrii Congresului si candidatii la președinție” (The Boston Globe).

“Un semnal de alarmă, un apel la conștientizarea pericolelor si oportunităților unei lumi cu tot mai putine resurse… Caci pamintul devine din ce in ce mai cald si mai aglomerat, iar numarul tot mai mare de computere si de oameni in continua miscare inseamna o competitie sporita pentru resurse, deci si emisii sporite de gaze cu efect de sera. Daca nu actionam, in anul 2040, viata pe acest pamint ar putea fi undeva intre Waterworld si Mad Max” (Newsweek).

Traducere de Laura Guțu și Miruna Andriescu.