Titlurile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea au înregistrat ieri o creștere de 15%, maximul permis pe parcursul unei ședințe, pe fondul unui rulaj mai ridicat decât de obicei, de aproape 400.000 de lei, prin care s-au transferat 1,72 mil. titluri, reprezentând 0,5% din capitalul societății. Pe parcursul ședinței de tranzacționare titlurile au rămas fără vânzători, în intervalul de variație maxim, de plus/minus 15%, neexistând niciun ordin de vânzare pe aceste titluri. În ultimele luni acțiunile Oltchim a fost intens speculate, în condițiile în care conducerea companiei a anunțat recent că este aproape de a reporni instalațiile de piroliză de pe platforma Arpechim, care i-ar asigura materia primă necesară desfășurării activității în condiții normale. De doi ani Oltchim funcționează la 25-30% din capacitate, din cauza lipsei de materie primă de la secția de petrochimie din cadrul rafinăriei Arpechim, care a fost închisă de Petrom și preluată de Oltchim.