Eșecul summit-ului european de la Bruxelles pe tema bugetului multianual 2014-2020 nu poate fi decât un succes pentru noi, în otrăvita viața politică de aici.
Indiferent de ce “s-ar fi obtinut”, tot nu “s-ar fi obtinut” destul. Ca niciodată în ultima săptămână nu a mai fost folosit în discursul public un verb tranzitiv de diateză (îndeobște) activă la diateza impersonală cum se întâmplă cu acest “a obține”. În fapt, nu “s-a obținut” nimic. Ideea că acolo s-ar fi “negociat” ceva din care s-ar fi “obținut” ceva este falsă. Creșterea subvențiilor pentru agricultura cu 50% nu este un succes “obținut”. Eliminarea articolului care lega împărțirea fondurilor de coeziune viitoare de rata dea absorbție curentă nu este un succes al “negociatorilor” noștri. Majorarea contribuției UE la proiectele cu bani europeni de la 75% la 85% (lasând cofinanțării naționale, așadar, doar povara celor 15 procente) nu este un “succes” – în măsura în care, prin tranzivitate, succesul poate fi atribuit cuiva. A cuantifica succesul în miliarde de euro câștigate ca urmare a ceea ce “s-a obținut”, cum a facut aseară președintele Traian Băsescu, sau a-l măsura în miliarde de euro pierderi, dacă “nu se obține”, cum a făcut premierul Victor Ponta, nu ține decât de o logică a campaniei electorale înțeleasă doar de protagoniști. Din acest punct de vedere, eșecul din Consiliul European este, pentru România, o veste bună. “Succesul” summit-ului ar fi târât în derizoriu o temă importantă. Am asistat deja la asta: nu am definit “interesul național”, dar știm cine îl apără mai bine – Ponta, după oamenii lui Ponta, Băsescu, după oamenii lui Băsescu. Domnul Ponta a făcut zilele trecute un calcul și, fără virgulă, i-au ieșit pierderile României, în cazul în care ultima propunere de buget a președintelui Consiliului Herman van Rompuy ar fi acceptată, la 8 mld. euro. Va pierde doar 4 mld. euro, față de așteptări. Este un “succes” sau un “eșec”? Legea bugetului pe 2012 a bugetat la capitolul venituri 13 mld. lei (3 mld. euro) din fondurile UE. România nu va lua nicio treime din acești bani în anul ce tocmai se încheie. Eșecul este evident în acest ultim caz, nu în banii la care îi visăm în 2019 sau 2020. Pentru că proiectele bugetate trebuia finanțate acum nu peste 5-6-7 ani. Eșecul summit-ului UE este o veste foarte buna pentru România. Atâta vreme cât nu știm ce vrem, nu are rost să vorbim. Programele partidelor în campanie prevăd, toate, la capitolul “fonduri europene”, o “absorbție mai buna”. Cum? Greu de spus. O proiecție proastă a bugetului din 2010 precedată de o dezastruasă politică a resurselor în 2009 a condus la majorarea TVA cu cinci procente și la tăierea salariilor bugetarilor cu 25%. Banii UE trebuie să ajute România – acesta este și rolul lor – dar ei nu pot suplini, nu pot ține loc de politici publice. Trebuie să uităm o vreme de ei. Cu ce ne încălzește că îi obținem pe hârtie? La ce ne-a folosit că avem 20 mld. euro fonduri de coeziune și nu am luat decât 1,8 mld? La ce ne-ar folosi o creștere, pe hârtie, a acestei alocări cu 5 miliarde de euro în exercițiul financiar viitor? Cât timp nu schimbăm politicile publice, care țin strict de decizia internă, la nimic. Fondurile europene sunt aspirine. Nu te tratezi cu aspirină când ai nevoie de o intervenție chirurgicală.Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.