„Dacă un călător ideal ar poposi în România culturală a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul că aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiecțiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate în balon, iar sunetul calm al discuției se aude numai când autorii au murit ori când numele lor a primit confirmarea canonică a Occidentului. Călătorul nostru ar observa că la noi cărțile originale nu suscită discuții, școlile de gândire sunt mode de împrumut ori grupuri sudate prin forța convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile ori stârnesc antipatii ireversibile, în timp ce, sub raport uman, competențele cedează totdeauna invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevărul cedează totul bârfei, bârfa nu cedează nici celei mai solide reputații, iar mersul ideilor este un povârniș al elanurilor avortate.”
O asemenea analiză dură, rece, dar realistă îi aparține lui Horia-Roman Patapievici și se regăsește într-o nouă apariție ediorială pe care o cosniderăm un ebveniment editorial, întrucât este o extrem de lucidă radiografiere a stării de lucuri de la noi.
Cartea se numește „De ce nu avem o piață a ideilor?” și este o ediție nouă, adusă la zi, completată, a cărții din 2007 „Despre idei și blocaje”.
„Într-o lume în care aproape toți vociferează, tot mai puțini se pot smulge din orbire ideologică și prea puțini mai știu să asculte și altceva decât sunetul propriei voci; într-o lume în care mai toți refuză să practice ori să recunoască buna-credință și în care nimeni nu se mai arată dispus să cedeze la argument, sper ca prezenta carte, prin onestitatea îngrijorărilor și prin naivitatea optimismului, să poată aduce un moment de calm al discuției și de seninătate a valorilor.
Actuala ediție a apărut, la cererea editurii – și pentru a consemna faptul că nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește piața ideilor din România –, iar autorul mărturisește că s-a gândit să reediteze volumul „cu un titlu care exprimă în aceeași formulă și judecata asupra dramei culturii noastre, și remediul absent: De ce nu avem o piață a ideilor.“
„Cartea de față – mai spune el – pleacă de la un articol scris în iunie 1996 pentru volumul omagial pe care Sorin Antohi și Aurelian Crăiuțu l-au dedicat lui Mihai Șora, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani. Am optat să scriu nu despre filozofia lui Mihai Șora, ci despre absența receptării de specialitate a filozofiei sale pentru a semnala încă o dată lucrul de mult cunoscut și mereu deplâns, niciodată depășit, și anume incapacitatea pieței culturale românești de a fructifica ideile originale. Am propus atunci o explicație bazată pe constatarea că la noi există un soi de hegemonie a culturii generale, care împiedică formarea unei veritabile piețe a ideilor de specialitate. În același timp, inexistența unei piețe a ideilor are drept consecință blocarea acelei deschideri între oameni care face cu putință atât identificarea (și sustinerea) gândirii originale, cât și capacitatea de a formula un bine comun. Unde nu există o piață a ideilor, nu putem vorbi nici de o realitate comună. Astfel încât blocajului situat la un nivel strict intelectual al receptarii trebuie să îi corespundă o imposibilitate endemică de mobilizare a societății în jurul unui bine comun. Concluzia articolului era că însăși noțiunea de realitate obiectivă este pusă în discuție de absența schimbului intelectual și că numeroasele metehne ale «românilor», mereu denunțate, niciodată înțelese, sunt consecințe neașteptate ale carențelor rezultate din absența unui «dialog generalizat al ideilor» (așa se numea articolul meu din 1996). De atunci au trecut unsprezece ani. Mihai Șora a împlinit 91 de ani și, în ciuda publicării câtorva cărti și numere de revistă dedicate personalității sale, opera sa de filozof a rămas la fel de lipsită de urmași, la fel de săracă în comentatori specializați și la fel de izolată intelectual (în ciuda enormei simpatii culturale și umane de care se bucură autorul ei). În mijlocul vacarmului general și în ciuda animației pestrițe, la fel de izolați intelectual suntem toți, indiferent de calibrul nostru cultural. Mi-am reamintit de articolul de acum unsprezece ani într-o discuție de la începutul lui august 2007 cu Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Deplângeam împreună lipsa de recepție a unor autori, felul în care sunt scrise recenziile despre alții etc. Mi-am dat deodată seama că termenii în care discutam erau parcă desprinși din articolul din 1996. Revelația că nimic nu se schimbase m-a determinat să revin la teza propusă atunci. Cartea pe care o aveți acum sub ochi reprezintă rescrierea integrală a articolului din 1996. Argumentul a fost amplificat și clarificat, păstrând neschimbată teza inițială.”
„Deznădejdea de a fi creator într-un spațiu cultural în care ideile, oricât de originale sau viguroase pentru cunoaștere ar fi, rămân fără ecou – comentează Gabriel Liiceanu – ne pune în fața unei alternative stranii: fie teza cărții va fi confirmată, și ea nu va fi urmată de o dezbatere de substanță, sfârșind prin a fi ignorată; fie cartea se va bucura de succes și ideile ei vor fi intens discutate și popularizate, dar infirmate în același timp. Din păcate, la șapte ani după apariție, cartea lui Horia-Roman Patapievici, esențială pentru cunoașterea blocajelor din cultura română, confirmă prin propriul ei destin maladia pe care o descrie.“
Horia-Roman Patapievici – De ce nu avem o piață a ideilor?, Editura Humanitas