Exporturile pe primele trei luni ale anului au revenit la nivelul din aceeași perioadă din 2008, adică 8 miliarde de euro, cel mai bun an din acest punct de vedere din istoria României.
Astfel, este posibil ca în 2010 exporturile să atingă circa 30-32 de miliarde de euro.
Cu toate acestea, produsul intern brut al anului 2010 va fi cu 10% sub cel al anului 2008, statul strânge mai puține venituri cu 20% decât în acel an, iar șomajul este dublu.
Cum se explică?
Datele arată că minusul se datorează scăderii consumului și a investițiilor. Până când aceste două sectoare nu-și revin, PIB-ul nu va crește.
Paradoxul este că în toamna anului 2008 unii economiști români afirmau că tocmai din cauză că exporturile au o pondere redusă în PIB criza nu va avea un impact major. Dar căderea economică de 7% din 2009 a fost mai mare decât în Ungaria, Polonia sau Cehia, unde exporturile au o pondere mai mare (între 40-60% din PIB, față de 25% în România). Acum, aceeași pondere redusă a exporturilor este dată ca explicație pentru faptul că nu revenim pe creștere economică.
Așadar, exporturile, mici fiind, nu ne dau în 2010 posibilitatea să repornim agățați de economiile vestice, dar nici nu ne-au apărat de valul crizei în 2008. Ghinion.
Așa e la economiile mici – când furtuna pornește, nu au de ce să se țină, iar când vine vântul bun, sunt lăsate în urmă de valurile provocate de marile vase.
La un PIB de 120 de miliarde de euro, economia României este o frunză pe apă față de Franța, Italia sau Germania, fiecare cu un PIB de peste 2.000 de miliarde de euro.
Totuși, trebuie să ne uităm și în urmă și să vedem că în urmă cu 10 ani producția anuală de bunuri și servicii era de 35 de miliarde de euro. Atunci, exporturile reprezentau tot un sfert din economie, adică erau de circa 8 miliarde de euro. De unde a venit creșterea în 10 ani de la 8 miliarde de euro la 30 de miliarde de euro?
Fără îndoială, investitorii străini au contribuit la creșterea exporturilor. În top 10 al exportatorilor în 2010 sunt Dacia (auto), Nokia (telefoane mobile), Rompetrol (petrol), ArcelorMittal Galați( oțel), OMV Petrom (petrol), Lukoil (petrol), Renault Industries (componente auto), Honeywell (componente auto), Continental (componente auto) și Autolive (componente auto). Deci automobile, componente de automobile și petrol. Nokia, Honeywell, Continental și Autolive au capacități de producție construite de la zero după 1989. Restul sunt firme privatizate. Niciun exportator din top 10 nu are capital românesc.
Explicația la prima vedere este că nu are cum, pentru că marile capacități industriale viabile după 1989 au fost vândute către capitalul străin, privat sau public. Statul a ieșit din business prin privatizare. Dar aceasta este o aparență.
Statul nu s-a retras nicio clipă din business. Prin achizițiile pe care le face anual, oferă business de miliarde de euro.
Astfel, statul face achiziții curente de bunuri și servicii și pentru investiții de 12 miliarde de euro anual. Potrivit statisticilor, există câteva mari firme și grupuri de firme cu capital românesc care au câștigat fiecare contracte cu statul de sute de milioane de euro în ultimii trei ani.
Problema este că aceste firme au crescut dependente de contracte cu statul și nu fac deloc sau aproape deloc export. Se mulțumesc cu banii locali pentru că au crescut din banii locali. Li s-a dat, dar a venit timpul să li se ceară. Poate că ar fi cazul ca statul să introducă în cerințele de la licitații condiția ca 10% sau 20% din cifra de afaceri să fie obținută pe piețe externe.
Pentru că altfel, dacă resursele alocate nu creează mai departe valoare și capital, banii sunt cheltuiți în vânt.
Este adevărat că modelul asiatic din ultimii 50 de ani -Japonia, apoi Coreea de Sud, acum China – arată că exporturile pot aduce creștere rapidă.
Între 2000 și 2004 creșterea s-a bazat în primul rând pe exporturi și în România. Dar atunci salariul mediu era de 150 $ în sectoarele cu grad mare de export – textilele și încălțămintea, acum este de 450 $ – în sectoarele care dau tonul la vânzări externe, și anume auto, petrol și componente electronice.
În câțiva ani, modelul creșterii prin mână de lucru ieftină în industria auto sau de componente electronice se va epuiza. Sony a închis în acest an o fabrică de DVD-uri în Ungaria deschisă în 1996 pentru a muta producția în Malaiezia, desființând 500 de locuri de muncă.
Fără capital propriu puternic, dinamic și inovator, care să se desprindă din brațele statului și să iasă la bătaie pe piețele externe cu multinaționalele, economia va rămâne o frunză pe apă, amețită de orice val mai înalt.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.