Ken Jowitt
Noua dezordine mondială: extincția leninistă
Editura Curtea veche
Traducere din limba engleză de Carmen Botoșaru. Prefață de Vladimir Tismăneanu. “Kenneth Jowitt – scrie Tismăneanu – a fost printre puținii politologi care au înțeles atracția spre leninism ca fiind direct legată de apariția unui «partid de avangardă» ca substitut pentru termenii de referință tradițional charismatici, de tip religios, mai cu seamă în timpuri de criză morală și culturală. Volumul Noua dezordine mondială este o lectură indispensabilă pentru toți cei care nu sunt nepăsători la soarta milioanelor de oameni din zona numită cândva «blocul sovietic» și care vor sa înțeleagă provocările politice, sociale și morale ale lumii de azi. Puține au fost contribuțiile cu adevărat esențiale la interpretarea direcțiilor majore ale transformărilor contemporane și în special ale fenomenului totalitar de extremă stânga. În acest sens, cred că nu exagerez spunând că volumul «Noua dezordine mondială» datorat lui Kenneth Jowitt (vreme de decenii profesor de stiinte politice la Universitatea California din Berkeley, în prezent senior fellow la Hoover Institution) este o asemenea lucrare deschizătoare de drumuri. În mod normal, pentru publicul românesc, numele lui Jowitt nu ar mai avea nevoie de prezentări speciale, întrucât avem de-a face cu unul dintre cei mai rafinați cunoscători și analiști ai fenomenului comunist (și nu numai) românesc în convulsionatul secolul douăzeci. Din păcate, au trebuit să treacă douăzeci de ani ca această carte fundamentală pentru întelegerea leninismului și a moștenirii sale să fie tradusă în limba română. (…) Interpretarea propusă de Jowitt pentru prăbușirea comunismului este deopotrivă originală și incitantă. Pentru el, regimurile leniniste erau definite de primatul principiului luptei de clasă, deci de o organizare belicoasă și dictatorială, de pretenția omniscienței din partea grupului hegemonic și de monopolul puterii exercitat de partidul comunist ca unic depozitar al autorității publice. Sfera vieții private era astfel asfixiată de un imperialism ideologic exercitat inflexibil de o elită autodesemnată drept purtătoare de cuvânt a necesității istorice. Această arhitectură a fost zguduită din temelii de acțiunile liderilor reformiști, de la Hrușciov la Gorbaciov. Pe acesta din urmă, Jowitt îl consideră, într-un remarcabil eseu, drept un continuator al menșevismului, în sensul că a îndrăznit să pună sub semnul întrebării dogmele considerate infailibile în organizația de tip leninist. În accepția lui Jowitt, cauzele ultime și fundamentale ale dezagregării ordinii leniniste au fost: dezavuarea de către Hrușciov a războiului de clasă și proclamarea doctrinei nonleniniste a «statului întregului popor»; neotradiționalizarea sub Brejnev a culturii politice sovietice prin dispariția elementului mesianic din ideologie și instaurarea unei venalități fără precedent în rândurile unei tot mai corupte clase politice; epopeea Solidarității în Polonia și apariția unei clase național-revoluționare, precum și relativizarea de către Gorbaciov a partidului absolutist lăsat moștenire de către Lenin. Pe lângă aceste patru cauze «totale», Jowitt numește și un număr de cauze «parțiale», între care, încheierea conflictului cu China și reorientarea elitei sovietice spre insolubilele probleme interne; efectul descurajant al Inițiativei de Apărare Strategică a președintelui Reagan și, mai ales, conștientizarea impasului economic și, în special, tehnologic al Uniunii Sovietice și aliaților ei.”
Wolf Lepenies
Ce este un intelectual european?
Intelectualii și politica spiritului în istoria europeană
Catedra Europeană de la College de France 1991-1992
Editura Curtea veche
Traducere din limba franceză de Gabriela Sandu. Argument de Vladimir Tismăneanu: “Eminent sociolog al culturii și rafinat istoric al ideilor, navigând cu enciclopedică temeritate prin oceanul tradiției intelectuale europene a ultimelor secole, Wolf Lepenies ne propune o fascinantă radiografie a spiritului modern și postmodern, a tensiunilor care i-au asigurat grandoarea și i-au determinat framântările lăuntrice. Forța argumentației acestui admirabil cărturar umanist vine tocmai din perspectiva comparativă, din deschiderea generoasă spre o tradiție europeană într-adevăr polimorfă.”
Wolf Lepenies este sociolog și filozof german. S-a născut în 1941, în Allenstein, Prusia Orientală, localitate numită azi Olsztyn, și aflată pe teritoriul Poloniei. În 1945 familia s-a refugiat din fața armatelor sovietice, mai întâi la Schleswig-Holstein, apoi în Westfalia, iar în cele din urmă s-a stabilit la Koblenz. A urmat studii de sociologie și filozofie la Universitatea din Münster, încheiate în 1967. Din 1970 a fost cooptat în colectivul Universității Libere din Berlin. A lucrat în străinătate, mai întâi la Maison des sciences de l’homme, la Paris, iar apoi la Institute for Advances Study din Princeton. În 1984 a intrat în colectivul de la Wissenschaftskolleg din Berlin, iar apoi a devenit profesor la Universitatea Liberă din Berlin. A revenit în repetate rânduri la Princeton ca îndrumător de lucrări. În 1986 l-a înlocuit pe Peter Wapnewski la președinția instituției Wissenschaftskolleg, funcție deținută până în 2001. În 2006 a devenit aici profesor emerit. Este membru al Academiei Regale de științe din Suedia. A fost onorat cu numeroase premii internaționale importante, printre care Friedenspreis des Deutschen Buchhandels (2006), înmânat de Andrei Pleșu, la invitația căruia a venit de altfel în România, conferențiind la Colegiul Noua Europă. Este autorul unui mare număr de lucruri, printre care: Melancholie und Gesellschaft, 1969; Soziologische Anthropologie. Materialien, 1971; Das Ende der Naturgeschichte. Wandel kultureller Selbstverständlichkeiten, 1976; Geschichte der Soziologie (o istorie a sociologiei în patru volume), 1981; Die drei Kulturen. Soziologie zwischen Literatur und Wissenschaft, 1985; Autoren und Wissenschaftler im 18. Jahrhundert. Linné – Buffon – Winckelmann – Georg Forster – Erasmus – Darwin, 1988; Gefährliche Wahlverwandtschaften. Essays zur Wissenschaftsgeschichte, 1989; Folgen einer unerhörten Begebenheit. Die Deutschen nach der Vereinigung, 1992; Aufstieg und Fall der Intellektuellen in Europa, 1992; Sainte-Beuve. Auf der Schwelle zur Moderne, 1997; Sozialwissenschaft und sozialer Wandel. Ein Erfahrungsbericht, 1999; Kultur und Politik. Deutsche Geschichten, 2006; The Seduction of Culture in German History, 2006.