Vasile Leu (66 de ani), unul dintre cei mai longevivi ma­na­geri locali – care a condus producătorul de uleiuri Argus Con­stanța (UARG) în ultimii 20 de ani, s-a retras din funcția de director general al companiei, lăsându-i locul lui Mircea Theodor Leu.

“În adunarea generală s-a hotărât separarea funcției de pre­ședinte al companiei de cea de director general și având în ve­dere faptul că am o vârstă puțin mai înaintată am decis să rămân la funcția de președinte”, a precizat Vasile Leu, care este și unul dintre principalii acționari ai Argus Constanța (UARG), cu o participație de 11,3%, care valorează în pre­zent pe Bursă peste 1,25 mil. euro.

El și-a păstrat funcția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei în care lucrează de 38 de ani.

Vasile Leu nu a dorit să precizeze care este legătura de rudenie dintre el și noul director general.

Conducerea societății a mai decis ca Ion Niculescu să preia funcția de director tehnic, renunțând la poziția de director comercial, atribuțiile acestei funcții urmând să fie acoperite de Mircea Theodor Leu și Popa Veronica până la numirea unui nou director comercial.

Argus Constanța este unul dintre puținii producători lo­cali privatizați prin MEBO care au rezistat pe piață fără su­portul unui acționar de calibru, în prezent numărându-se prin­tre primii cinci jucători din industria uleiurilor vegetale. Pia­ța este dominată de producători controlați de jucători stră­ini care activează la nivel internațional, precum Cargill sau Bunge.

Potrivit lui Leu, în 1990 existau 16 producători de uleiuri în România, iar în prezent numărul acestora s-a redus drastic, la numai șase.

“În primul semestru am realizat ceva mai mult decât ne-am propus prin buget. Am reușit să cumpărăm materie primă în condiții avantajoase, avem un marketing bun și am crescut pro­ductivitatea pentru că am fost competitivi”, a spus Vasile Leu.

Argus a înregistrat în primele trei luni ale anului un profit net de 4,4 mil. lei (1,1 mil. euro), față de un rezultat net de 124.000 de lei în aceeași perioadă din 2009. Totodată, afa­ce­rile companiei au urcat în același interval cu 38%, până la un nivel de 37,7 mil. lei (9,2 mil. euro).

Pentru tot anul 2010, Argus estima un profit net de 7,4 mil. lei (1,8 mil. euro) și afaceri în creștere cu 13%. Anul tre­cut, Argus a avut afaceri de 139 mil. lei (32,7 mil. euro), în scădere cu 35% față de maximul atins în 2008, și pierderi de 5,5 mil. lei (1,3 mil. euro). Compania avea 312 angajați la finele anului trecut.

SIF Oltenia este principalul acționar al Argus Constanța, cu un pachet de aproape 19%, iar SIF Banat-Crișana deține peste 5% din acțiuni. Salariații companiei controlează însă cea mai mare parte a acțiunilor.