Din noiembrie 2006 până în mai 2010 a coordonat reconstrucția infrastructurii BCR ca vicepreședinte pe operațiuni și IT, conducând un colectiv de aproximativ 1.500 de oameni, iar apoi ca șef al retailului a avut în subordine peste 5.500 de oameni, incluzând personalul din rețeaua de 670 de unități și din alte subsidiare ale băncii.

Spre finalul anului trecut BCR a anunțat plecarea Oanei Petrescu din funcția de vicepreședinte executiv pe retail de la 31 martie 2012, adică la mai puțin de doi ani de la numire.

“După ce am încheiat repoziționarea întregii oferte de produse de retail, după ce am consolidat poziția BCR ca bancă de primă opțiune atât pentru credite ipotecare, cât și pentru economisire și am reușit să mențin profitabilitatea pe retail practic la nivelul din 2010 în ciuda scăderii marjei și a austerității economice, am hotărât că este momentul să plec. Competența mea de bază este să identific zonele cu nevoie de schimbare, să mobilizez resurse și să instrumentez decizii, ceea ce am și făcut în acești ani la BCR. Coordonarea de zi cu zi, mai ales pe o piață care nu mai crește, nu mi se pare suficient de atractivă”, explică ea decizia de a părăsi banca.

Anunțul plecării sale a fost primit cu surprindere în mediile bancare având în vedere perioada relativ scurtă care trecuse de la numirea ca șef pe retail. În plus, Andreas Treichl, șeful Erste Group – care a ajuns să dețină aproape 90% din BCR -, avusese în mod constant aprecieri pentru abilitățile manageriale ale Oanei Petrescu, ea făcând parte în 2006 din prima serie de schimbări operate de austrieci în conducerea BCR alături de cehul Martin Skopek, care o va înlocui din aprilie la conducerea retailului.

În ultimii ani Oana Petrescu a fost singurul român din boardul executiv al BCR și din acest punct de vedere consideră că ideal ar fi să existe mai mulți pentru ușurarea colaborării și pentru o percepție mai fidelă a specificului pieței. Și Treichl obișnuia să spună că și-ar dori mai mulți români în top managementul BCR, inclusiv pe postul de CEO și a tot căutat candidați pentru această poziție, dar în final a optat tot pentru un expat – un alt ceh, Tomas Spurny, care ar urma să-l înlocuiască în curând pe britanicul Dominic Bruynseels.

Petrescu spune că revenirea lui Martin Skopek la conducerea retailului BCR este o soluție bună având în vedere că acesta cunoaște deja foarte bine banca.

“Românul” din boardul BCR ar putea fi mai departe Sergiu Manea, bancherul de 39 de ani cu care austriecii discută de câteva luni poziția de vicepreședinte al BCR responsabil cu zona trezorerie, investment banking și large corporates. Schimbările din top managementul BCR ar urma să fie clarificate după ședința din această săptămână de la București a Consiliului de Supraveghere condus de Andreas Treichl.

Petrescu părăsește BCR cu regretul că din cauza crizei a trebuit să amâne mai multe proiecte de întărire a rețelei și de creștere a calității serviciilor, precum modernizarea parcului de ATM-uri, însă per ansamblu susține că și-a atins obiectivul de a consolida poziția băncii pe retail în pofida incertitudinii din economie și a frecventelor schimbări de reglementare a pieței.

“Din tot ce am realizat în 2011 cea mai mulțumită sunt de faptul că am convins peste 100.000 de clienți să-și aducă salariile sau pensiile la BCR. A fost un efort important în sucursale, ne-am folosit și de poziția importantă pe care o avem pe zona corporate pentru a crește numărul de carduri pentru salarii și am reușit să câștigăm 1,5% la cota de piață pe resurse în contul curent, ceea ce ne-a ajutat mult și la îmbunătățirea marjei.”

De asemenea, ea consideră remarcabil că BCR și-a menținut în 2011 cota de piață la depozitele la termen la 22,7% în condițiile în care a folosit modele de “smart pricing” care i-au permis să-și păstreze clienții fără să ofere dobânzi mari întregului portofoliu.

Pe zona de creditare, BCR a ajuns la o cotă de 40% din programul “Prima casă”, iar Petrescu spune că o miză importantă pentru perioada viitoare va fi orientarea programului spre finanțările în lei. Ea afirmă că economisirea pe termen lung în lei și creditarea în lei reprezintă singurul comportament care are sens și pentru clienți și pentru bancă în noul context economic.

Mandatul său la retail a început în 2010 chiar în timp ce BCR era prinsă pe picior greșit de intrarea în vigoare a Ordonanței 50 privind creditul de retail, banca fiind nevoită să-și restructureze complet oferta de credite după noile reguli și să facă față unui val de reclamații din partea clienților cu credite vechi. În același timp, Oana Petrescu a preluat conducerea retailului tocmai pe fondul șocului produs în economie de majorarea TVA și de tăierea salariilor cu 25% în sectorul bugetar, banca fiind presată să restructureze o bună parte din creditele acestei categorii de clienți pentru a permite achitarea ratelor în noile condiții de venituri.

La venirea în BCR în noiembrie 2006 ea cunoștea deja destul de bine banca, având în vedere că lucrase pe diferite proiecte de la audit la consultanță pentru privatizare în primele încercări de la începutul anilor 2000, implementare de sistem informatic sau consultanță în optimizarea modelului de business pe parcursul carierei desfășurate la fosta firmă de consultanță și audit Arthur Andersen și apoi la Ernst&Young.

Ca vicepreședinte responsabil de operațiuni și IT în perioada noiembrie 2006 Ð mai 2010, Petrescu susține că a reușit să creeze în BCR infrastructura IT și cadrul operațional necesar unei bănci de retail moderne și profitabile. Ea menționează în acest sens reducerea raportului cost/venit de la 64% în 2006 la sub 40% în 2009 prin centralizarea radicală a activităților fără valoare adăugată și eliberarea capacității a peste 2.000 de angajați sau proiecte precum implementarea unei soluții integrate de internet și phone banking, o soluție completă de stocare a datelor plus soluții integrate de scoring atât pentru retail, cât și pentru corporate. Un punct crucial în procesul de restructurare a fost centralizarea totală a principalelor procese de creditare.

“Am avut mare noroc că am reușit să încheiem această etapă înainte să vină criza pentru că altfel am fi avut riscuri foarte mari.”