Alexander von Schönburg
Înalta societate
Dolce vita nu cunoaște sfârșit
Editura Baroque Books & Arts
Ediția a doua. Traducere din limba germană de Mihai Moroiu.
Contele Alexander von Schönburg, temut cronicar monden, s-a născut în 1969, în Somalia, unde tatăl său era corespondent de presă. Este căsătorit cu prințesa Irina Verena de Hessa, nepoata prințului Christoph de Hessa și strănepoata reginei Elisabeta a II-a. Împreună au trei copii, descendenți direcți ai reginei Victoria și stră-stră-strănepoți ai prințesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic.
„Astăzi, cine are bani duce în general lipsă de stil, iar cine are stil duce în general lipsă de bani. Pe timpuri, snobismul îndeplinea o anumită funcție, câtă vreme exponenții înaltei societăți impuneau un stil care merita imitat. (…) Dar, fără modele, snobismul nu poate funcționa, iar în ceea ce privește bunul-gust și bunele maniere, modelele au dispărut de mult și astfel snobismul își trăiește resemnat agonia.” – scrie Alexander von Schönburg.
Alexander von Schönburg le propune cititorilor să-l însoțească într-o expediție printr-o lume, devenită între timp de poveste, a miliardarilor care își proiectează submarine, a bebelușilor care au legitimații de frequent flyer și a doamnelor care își injecteaza neurotoxină în pomeți, spre înviorare, în pauza de masă. Observațiile sale asupra celei mai alese societăți sunt o retrospectivă tăioasă și ironică a unei perioade care, astăzi, mai amintește doar de un dans pe marginea prăpastiei.
Un prânz pe domeniul englez din Oxfordshire a fost dintotdeauna o piatră de încercare. Așa cum orice invitație la masa unui aristocrat englez este o piatră de încercare. Și pretinde disciplină de fier. Nu, în ceea ce privește manierele la masă și ținuta e cât de cât ușor să te adaptezi uzanțelor englezești (When in Rome, do as the Romans do!) – conversația, în schimb, are propriile ei legi în Anglia. Legi cu totul diferite de normele noastre continentale, unde eticheta a fost impusă, în primul rând, de geniul francez predominant în Europa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Francezul, la rândul său, după credem că știm, nu are umor, ci spirit, esprit. Diferența fiind că spiritul este prețios, superior și uneori chiar sarcastic, în vreme ce umorul se străduiește să rămână inofensiv.
O persoană cu umor se iubește pe sine și își iubește semenii, dar poate glumi ofensator doar la adresa sa, în cel mai rău caz. Homme d’esprit nu se iubește nici pe sine, și nu își iubește nici semenii și i se potrivește de minune cunoscuta cugetare a irlandezului Oscar Wilde: „Mai bine îmi pierd un prieten bun, decât să ratez o glumă bună!”
De ce preferă bogații discreția?
Paul Allen, unul dintre întemeietorii Microsoft, și-a comandat un submarin (galben!) la constructorul Exomos din Dubai. Contractele de vânzare pentru asemenea submarine particulare includ de obicei clauze stricte de confidențialitate. Herald Tribune relatează că tuturor inginerilor li se explică foarte limpede că „o gură slobodă poate scufunda o navă”.
Dar într-un articol apare totuși o scurtă relatare: „De fapt, nu am voie să vorbesc, dar vă pot da asigurări că e o adevărată operă de artă.” Se pare că numărul submarinelor particulare din mările lumii a depășit o sută și se vorbește că și Roman Abramovici ar avea unul. „Dacă îl găsiți, al vostru să fie”, a replicat el arogant, când i s-a pus întrebarea.
Iar dacă încerci să afli ceva despre clienții săi de la Bruce Jones, șeful firmei US Submarines, unul dintre producători, vei primi următorul răspuns: „Aș putea să vă dezvălui numele lor, desigur, dar după aceea ar trebui să vă împușc, din păcate.”