Majoritatea programelor operaționale cu fonduri europene sunt presuspendate, fraudele și gestiunea lamentabilă sunt la ele acasă, banii de la UE nu mai vin și mulți dintre cei care au venit trebuie returnați în cadrul corecțiilor financiare.
Campania electorală din România a inclus, în ultima vreme, un nou motiv de polemică și de acuzații între actorii politici, anume planificarea financiară viitoare a UE, 2014-2020, în condițiile în care rata de absorbție a fondurilor între 2007-2013 este de sub 10% (1,8 mld. euro din totalul alocărilor pe fonduri structurale de 19,6 mld. euro). Vindem blana ursului din pădure, visăm la alocări suplimentare față de exercițiul financiar curent de 10 mld. euro pentru 2014-2020 când realitatea este că, în șase ani de la integrarea în UE, nu am absorbit nici două miliarde de euro din cele aproape 20 de miliarde de euro care ne-au fost alocate. Două sunt problemele care trebuie să-și găsească rezolvarea: cum mai cârpim actualul exercițiu financiar ca el să nu fie un dezastru absolut și cum ne pregătim pentru cel viitor?
Soluția este în mâna guvernelor și a partidelor care le susțin. Care sunt soluțiile oamenilor politici pe un subiect atât de sensibil care îi privește nu doar pe beneficiari, ci și societatea și economia în ansamblul lor? Pentru că 1 mld. euro intrat în economia românească aduce un plus de 0,6% în PIB. Bugetul de stat pe 2012 bugetează la venituri 13 mld. lei (2,9 mld. euro) din fonduri UE, dar este clar că acești bani nu vor mai veni, în condițiile în care până acum am luat anul acesta 800 mil. euro, iar programele sunt presuspendate. Iată cum neabsorbția fondurilor poate da peste cap chiar echilibrul bugetar.
Societatea Academică Română (SAR) și Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung au căutat răspunsuri la partidele politice într-o întâlnire organizată între reprezentanții acestora și beneficiarii, consultanții sau experții pe fonduri europene. Cum intenționează partidele să îmbunătățească nivelul de absorbție al fondurilor europene? Cum intenționează să îmbunătățească controlul public și prevenirea fraudelor cu bani europeni astfel ca situații precum cea de astăzi în care fondurile sunt blocate să nu se mai repete? Este valabilă centralizarea deciziei sau, dimpotrivă, este nevoie de și mai multă “descentralizare”?
O centralizare (un minister unic) a fost susținută de PDL prin Cristina Trăilă, fosta președintă a Agenției Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice – ANRMAP – și trebuie subliniat că una dintre marile probleme în absorbția fondurilor o reprezintă chiar contractele de achiziție publică. Cu ce argumente?
Cristina Trăilă susține că, încă din momentul în care a început să fie pusă la punct legislația achizițiilor, România a fost un cobai – au existat trei instituții pe zona achizițiilor publice, ANRMAP, CNSC (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor) și UCEVAP (unitatea de control de la Ministerul Finanțelor). Avem 67 de acte normative și 70 de de instituții care au un cuvânt de spus în privința fondurilor europene. Drept urmare, nimeni nu-și asumă o responsabilitate pentru eșec, deși este clar, spune Trăilă, că responsabilitatea trebuie să aparțină instituților care au responsabilități de verificare și control, adică Autoritățile de management. Drept urmare, spune Trăilă, este nevoie de o gândire unitară pe întreg sistemul, de un minister unic pentru gestionarea fondurilor UE (ca în Polonia), de o singură autoritate de management și de un singur departament de monitorizare pe toate programele operaționale, în vreme ce organismele intermediare ar trebui împărțite pe regiuni.
Eugen Teodorovici (PSD, consilier al primului-ministru, fost secretar de stat la Finanțe), crede însă că, indiferent dacă vom avea structuri centralizate sau în forma în care sunt ele acum, instituțiile care se ocupă de fondurile UE trebuie să fie mai puține și mai solide. Mai mult decât atât, angajații pe fonduri UE trebuie obligați să-și asume răspunderi pentru că acum nimeni nu-și asumă greșelile. Cadrul legislativ trebuie, în opinia lui Teodorovici, modificat pentru că actualele corecții financiare pe fondurile UE sunt operate din cauza greșelilor statului, în proporție de 90%.
În plus, procedurile trebuie simplificate astfel încât auditul fondurilor să se facă după alte standarde, iar instituțiile statului să-i sprijine pe beneficiari, mai spune Teodorovici.
Nicolae Rotileanu (PNL, fost secretar de stat in Ministerul Economiei și fost director general POS CCE) spune că este nevoie de o prioritizare a proiectelor astfel încât proiectele pe fonduri europene să aibă întâietate în execu?ia bugetară. (Ca o corecție, Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR a susținut că sumele pentru echilibrarea bugetelor locale trebuie acordate în funcție de gradul de absorbție a fondurilor UE). Este nevoie de responsabilitate (este și o responsabilitate politică de vreme ce cele mai multe instituții au fost conduse politic), dar a crea acum alte structuri înseamnă să muți problema spre alte zonă și să uiți de esențial: responsabilitatea.
Istvan Csutak (UDMR, fost consilier în Ministerul Integrării și expert pe dezvoltare regionala) a acuzat faptul că autoritățile de managament sunt vinovate, o dată pentru pentru inconsecvență (modifică documentele cadru prea des) a doua oară pentru că îl tratează de sus pe beneficiari.
În toate propunerile partidelor se face, așadar, timitere la responsabilizare. Dar dacă aceasta nu a existat până acum, cine garantează că ea va existat de aici încolo? Aceasta este, de fapt, una dintre problemele esențiale a absorbției fondurilor UE, poate mai importantă decât discuția despre câte fonduri vom primi între 2014 și 2020.