SUA, 12 februarie 2005. Pentru ca meciul de dublu dintre Romania si Statele Unite din Cupa Davis s-a incheiat mult mai repede decat un meci de tenis normal, adica in doar 30”, spectatorii americani, care platisera intre 90$ si 350$ pe bilet, au protestat.
Cine era insa de vina ca Victor Hanescu a suferit o accidentare care nu l-a mai lasat sa continue partida? Nimeni. Iar spectatorii stiau de cand au cumparat biletul ca un meci de tenis poate dura si un minut, dar si opt ore.
Numai ca organizatorii au decis sa continue show-ul.
Patrick McEnroe, capitanul nejucator al team-ului american, a improvizat rapid o partida de dublu cu fratii Bryan, cei ramasi fara adversari, impreuna cu fratele sau, fostul mare tenismen John McEnroe, care comenta in tribuna meciul pentru o televiziune americana.
Nu scria nicaieri ca trebuie sa o faca, dar au facut-o. Pentru ca pentru americani faptele conteaza, si nu conventiile pe hartie. Spectatorii platisera si trebuia sa primeasca ceva in schimb.
Este o atitudine pe care putini oameni o au in Romania. Mai multi in companii private, si mai putini, sau chiar deloc, la stat.
Boala birocratiei romanesti este de a se ascunde dupa hartii si de a evita realitatea.
Pentru inca o multime de oameni in Romania, realitatea nu conteaza, conteaza mai mult hartiile si actele.
Daca suni la sectia de politie sa intrebi de ce sunt masini parcate pe trotuar, esti intrebat de ce nu suni la Circulatie, ca asa scrie in lege, ca ei se ocupa. Daca te duci la Posta si din opt ghisee cu opt functionari, sapte stau degeaba si unul are 20 de persoane la coada, iar tu ai treaba exact acolo, ti se spune ca nu se poate sa preia altcineva treaba functionarului excedat, pentru ca DOAR ACOLO SCRIE pe ghiseu ca poti sa rezolvi problema pe care o ai.
Luni intregi s-au plimbat acum cativa ani hartii intre Banca Nationala a Romaniei si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor privind situatia de la compania de asigurari Astra,
fosta de stat, care garantase dubios credite de 12 milioane $, in care fiecare se invita reciproc la actiune. Rezultatul: Astra a fost pana la urma usurata de 12 milioane $.
Rezultatul muncii nu conteaza, conteaza ca am stat opt ore la serviciu si sunt acoperit de hartii. Satisfactia clientului nu conteaza, conteaza daca am bifat sarcinile din fisa postului. Asta e regula in companiile de stat si in administratie.
De parca atunci cand un copil refuza o mancare o mama ii poate spune: sa-ti fie de bine, eu mi-am facut treaba, mananca ce ti-am dat.
Dar de ce functionarul se comporta altfel acasa si altfel la serviciu? Pentru ca veniturile sale nu depind in mod corespunzator de initiativa si de diligenta personala.
Din cauza asta trebuie privatizata si Posta, si CEC, si Romgaz, si ce companii mai detine statul roman in tara asta.
Idei de genul trebuie sa ne pastram securitatea energetica, statul trebuie sa mai aiba macar o banca, ca altfel politica de creditare va fi controlata de straini sunt povesti.
Sunt Statele Unite nesigure din punct de vedere energetic pentru ca nici o companie petroliera nu este de stat? Sunt mai nesigure decat Venezuela, care tocmai a nationalizat propria companie petroliera, si unde 30% din populatie traieste in favele cu mai putin de
2$ pe zi?
Nu influenteaza Olanda sau Belgia politica de creditare pentru ca toate bancile sunt private?
De fapt, nu exista state, exista oameni.
Iar oamenii care ne vorbesc despre importanta statului si cei care intarzie privatizarea nu vor decat sa traiasca in carca celor care muncesc si a celor care isi pun capitalul la bataie in afaceri. In carca celor care risca, a celor care se scoala dimineata si se intreaba: ce produs nou sa scot pe piata, cum sa vand mai mult, cum sa produc mai mult cu bani mai putini?
Pentru ca, este o banca de stat banca tarii? Nu. Este de fapt banca celor care o conduc, care prin diverse mijloace gasesc calea de a o spolia. Ori isi angajeaza in banca rudele pana la a saptea spita, ori dau credite pe ochi frumosi catre cine trebuie, ori fac achizitiile de la firmele verisorilor. Sunt o gramada de combinatii care se pot face. Numai “in paine” sa fii.
De asta a ajuns CEC in halul in care a ajuns, de nu-ti vine sa intri in agentii vara, cand lipsa sistemelor de ventilatie este un cosmar atat pentru doamnele plinute de 40-50 de ani care cotrobaiesc prin niste registre comuniste, cat si pentru oamenii veniti sa plateasca amenzi sau mai stiu eu ce taxe pe la administratie.
Dupa ce a scapat de faliment ca prin minune in povestea cu FNI, sa mai asteptam, sa le mai dam ocazia “rapitorilor” sa infulece banii statului?
Sa mai bage statul roman 200 de milioane de euro in CEC pentru ce? Ca sa aiba ce “pradui” cei care or s-o conduca?
Este Romgaz compania romanilor, pentru ca este o companie de stat? Nu, este a directorilor de acolo si a oficialilor din Ministerul
Economiei si Comertului. Ei dispun in mod discretionar de companie si de modul in care se cheltuiesc banii.
Dar Loteria Nationala, a cui e? Simplu: a directorilor, care si-au stabilit salarii de zece ori mai mari decat cel al presedintelui Romaniei.
E legal? Este. E dupa merit? Nu. Are responsabilitati mai mari directorul general al Loteriei decat ministrul de finante, decat prim-ministrul sau decat presedintele Romaniei, de este platit cu 10.000 de euro pe luna?
Dar daca el poate, conform legii, sa castige mai mult, de ce sa n-o faca? Daca asa e legea, ce sa facem, ridica demnitarii din umar cand sunt intrebati.
Administratia publica si companiile de stat sunt locurile de groaza unde se acopera absurditatile prin hartii. Acolo oamenii se ingroapa in documente si afirma ca ceea ce vad sau aud nu e adevarat. E adevarat doar ce scrie in hartii.
Cu cat mai putine astfel de locuri, cu atat mai bine. Sa incercam sa le reducem la strictul necesar. Pentru ca oamenii de acolo abia asteapta sa plece acasa cand se termina meciul, daca nu e vina lor.
* Sorin Paslaru este redactor-sef al Ziarului Financiar
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.