Numarul investitorilor persoane fizice care tranzactioneaza activ la Bursa de Valori s-a dublat in ultimele 12 luni, marea majoritate a acestora fiind investitori romani. Luna trecuta peste 3.600 de persoane fizice au cumparat actiuni de la Bursa de Valori, fata de 1.956 in luna august a anului trecut.
Numarul cumparatorilor arata cel mai bine interesul investitorilor fata de piata pentru ca multi dintre cei care vand sunt cei care isi valorifica actiunile primite in cadrul Programului de Privatizare in Masa.
Persoanelor fizice li s-au alaturat in fiecare luna si peste 100 de investitori, persoane juridice, in cea mai mare parte societatile de brokeraj de pe piata si fondurile straine sau romanesti de investitii. Numarul acestora s-a mentinut relativ constant in ultimii ani, depasind foarte rar 160.
Numarul cumparatorilor de actiuni a inceput sa creasca vizibili din ianuarie, la mai putin de doua luni dupa ce Bursa a inceput sa creasca. De la inceputul anului indicele BET, care urmareste cele mai tranzactionate actiuni de pe piata a urcat cu 50%, iar SIF-urile, care se numara printre actiunile preferate ale micilor investitori romani, au urcat cu 85% de la inceputul anului. Scaderile care au inceput in iulie au coincis si cu o scadere usoara a numarului de cumparatori, ceea ce a fost pus de brokeri pe seama concediilor de vara. Bursa a inregistrat cel mai mare numar de cumparatori in iulie, cand peste 4.800 de investitori cu cumparat actiuni de pe piata.
Pe parcursul unui an numarul cumparatorilor este mai mare, pentru ca nu toti investitorii cumpara actiuni in fiecare luna. Anul trecut, de exemplu, la Bursa de Valori cu cumparat actiuni peste 11.200 investitori, in scadere usoara fata de anul 2002.
“Am simtit ca a crescut interesul acum doua luni. Atunci au venit cei mai multi investitori noi. Acum ca piata este in scadere, multi prefera sa astepte sa vada de se intampla.,” spune Marius Trif, directorul Carpatica Invest, societatea de brokeraj a Bancii Comerciale Carpatica.
“Si la noi au venit intr-adevar mai multi investitori. Cred ca scaderea dobanzilor bancare si stabilitatea cursurilor valutare sunt cele care i-au atras pe investitorii romani pe Bursa,” spune Grigore Chis, director de tranzactionare la SSIF Broker, societate care a intermediat la Bursa tranzactii in valoare de 50 milioane de euro.
Brokerii spun ca investitorii noi nu au venit pe piata sa speculeze, ci sa faca plasamente pe termen lung. “Cei mai multi dintre investitorii noi vor sa faca portofolii de actiuni care sa le aduca randamente bune pe termen de un an,” spune Marius Trif.
Pana in urma cu un an majoritatea investitorii romani de pe piata erau speculatorii, care sperau la castiguri mari pe termen scurt, in timp ce plasamentele pe termene lungi le faceau aproape doar fondurile straine de investitii.



Strainii au plecat cu 1,3 mil. euro
Investitorii straini au retras luna trecuta din conturile deschise la brokerii romani cu 1,3 milioane de euro mai mult decat au adus, conform statisticilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Retragerile mai mari s-au datorat doar in parte vanzarilor de pachete de actiuni in conditiile in care valoarea actiunilor vandute de straini a depasit cu doar 0,5 mil. euro valoarea actiunilor cumparate. Tranzactiile strainilor reprezinta aproximativ 15% din volumul total al operatiunilor bursiere de luna trecuta, jumatate din acestea derulandu-se cu actiunile unor societati din domeniul financiar, in special banci.
vlad.nicolaescu@zf.ro