De la dr. Ceapa la spitalul modern

La inceputul secolului al XIX-lea, in Principate nu exista nici o reglementare privitoare la serviciul sanitar si de igiena publica. Cateva rare ordine domnesti vizau inchiderea targului de vechituri din Capitala, taxarea produselor farmacistilor sau  porunceau ca “prin crciumi sa nu sada muieri si fete”…
Regulamentele Organice sunt primele care stabilesc randuieli de organizare a serviciului de asistenta sanitara si igiena publica, serviciu care ulterior va fi dezvoltat si modernizat prin grija unor doctori ca Iacob Felix, Carol Davila, Constantin Caracas, Iuliu Barasch…
Asistenta spitaliceasca era “asigurata” de bolnite, care functionau pe langa manastirile mai importante; aici, suferinzii asteptau alinare si vindecare de la citirea moliftelor, de la caderea la Sfintele Daruri (intinderea bolnavului cu fata in jos in biserica si citirea de catre preot a unei rugaciuni catre sfinti si Dumnezeu, moment urmat de calcarea cu picioarele a spatelor suferindului), de la ungerea cu mir sau de la buruienile de leac.
In bolnite erau internati cei deveniti incapabili sa-si mai poarte de grija: batrani, invalizi, “slabi de minte”. Bolnitele nu erau, asadar, spitale unde bolnavii se duceau ca sa iasa sanatosi. Din ele nu mai era cale de intoarcere. De aici retinerea oamenilor, mai ales a taranilor, fata de internare si preferinta de a muri in patul lor, printre ai lor, decat “sa cada in maini straine”.
Descantecele si leacurile babesti “vindecau” satele. Sau practicile traditionale:  luarea de sange din brate sau picioare prin taierea venelor sau cu lipitori si ventuze, aplicarea de seton la ceafa, taierea vaselor de sange de sub limba, zgarieturi pe piele cu pene de argint, in caz de hepatita. Uneori, aceste practici aveau efect.
O ingrijire sanitara moderna a inceput sa se faca simtita abia in spitale. In Bucuresti, primele au fost Coltea in 1704 si Pantelimon in 1750. O data cu sporirea numarului lor (Filantropia, Colentina, Spitalul de Copii, Spitalul Brancovenesc, Marcuta…), cu diversificarea sectiilor, cu inmultirea medicilor, a personalului si a numarului de locuri, cu modernizarea serviciilor, ingrijirea spitaliceasca a devenit o realitate.
Eforia Spitalelor Civile asigura o mai buna administrare a acestora. Canalizarea Dambovitei, pavarea strazilor cu bazalt in centru, cu bolovani spre periferie, iluminarea lor, aparitia bailor populare – toate au contribuit la intrarea in modernitate si la atingerea unui standard de igiena cu efecte benefice asupra populatiei (in 1899, statisticile dadeau in Bucuresti un spor natural de 12,7%).
Sarlatani ca dr. Ludovic Drasch, cu sticlutele lui cu apa chioara, cu “hapuri” din miez de paine si cu purgative din materii colorate, ca dr. Hirsch, cel cu buzunarele pline de retete, ca dr. Ceapa, care recomada aromata leguma pentru orice boala si sub toate formele, ca Matareasa evocata de dr. C.D. Severeanu, sau ca Mos Ratoiu, care vindeca, zice-se, cu oua si bucati de postav incep sa dispara din peisajul citadin. Doar baba satului ramane, evocata romantic de literatura samanatorista.
Din 1854, incepe si la noi supravegherea prostitutiei, iar din 1867 este reglementat sistemul de supraveghere politienesc. In 1889, femeile prostituate sunt impartite in patru clase. Clasa I reunea femeile singure, vizitate de medic la domiciliul lor si obligate la plata vizitei medicale; in clasa a II-a intrau femeile ce locuiau intr-o casa publica de prostitutie (si ele isi plateau vizita medicala); clasa a III-a era aceea a femeilor singure care erau vizitate de medic la dispensar, nefiind obligate sa-si plateasca vizita medicala; a IV-a clasa era a femeilor ce locuiau intr-o casa de prostitutie si erau vizitate de medic la biroul sanitar, nefiind supuse la vreo plata.
Prostituatele aveau o condicuta de sanatate in care erau trecute datele lor personale si rezultatele vizitelor medicale. Toate erau obligate sa aiba condicuta. Rezultatul controlului medical era inscris intr-una din cele patru rubrici: sanatoasa, menstruatie, banuita, bolnava. Spitalul in care erau internate prostituatele bolnave era stabilit prin intelegere cu Eforia Spitalelor Civile; in cazul bolilor venerice, plata spitalizarii o suporta primaria. Si asa, toate formele de viata ale Europei in faza ei de modernizare atotstapanitoare au poposit si la Gurile Dunarii.