Prin minunea numită Simona Halep și prin improbabila și, oricum, inutila calificare a echipei naționale la CM de fotbal din Brazilia, de anul viitor, poate și prin frumoasa victorie a rugbiștilor români în meciul cu Tonga, sportul este, în ultimele săptămâni, subiect de prima pagină. La fel și sportivii. Odinioară, sportul nu se „califica” pe prima pagină a presei scrise, nici ca subiect principal în jurnalele radio sau tv. Asta din pricina „regimului”, care dădea întâietate instantaneelor surprinse din glorioasa înaintare a României pe cele mai înalte culmi de civilizație și progres și agendei de lucru a „Genialului Conducător”.
Cu toate astea, rezultatele sportivilor români în marile competiții internaționale, atât în sporturile de echipă cât și în cele individuale, erau „mult mai superioare” celor înregistrate astăzi. România a cucerit, cu dictatura de gât, mult mai multe medalii și a câștigat mult mai multe titluri. În epocă, așa cum spuneam, eram în elita mondială la multe sporturi, dar sportul și sportivii n-aveau loc pe prima pagină.
Acum lucrurile s-au schimbat și stau fix pe dos: performanțele în sport au devenit doar accidente fericite, dar sportul și sportivii au voie pe prima pagină.
Nu doar în fotbal am avut o „generație de aur” ci în multe alte sporturi. Toate aceste generații au fost crescute, șlefuite și perfecționate în dictatură. E trist să constați că o orânduire socială defectă a înțeles mai bine importanța performanței în sport decât democratica orânduire care-i succede. Oricât ne-am da cu fundul de pământ, oricâte multe milioane de euro am investi în imaginea „Carpathian garden” sau „Land of choice”, avem ca branduri de țară tot sportivi: Năstase, Nadia, Hagi (în ordinea intrării în legendă). Toți trei exponenți și exponențiali pentru „generațiile de aur” ale sportului românesc din „epoca de aur”.
Dintr-un soi de blazon național, sportul românesc a ajuns a cincea roată la căruțele, toate betege, ale tuturor guvernărilor post-decembriste. „În comunism, sportul era folosit ca propagandă” – se spune. Adevărat. Dar dacă nu vă mai place cuvântul propagandă, el ar putea fi înlocuit cu mult-mai-capitalisto-democraticul marketing. De care orice țară și orice regim au nevoie.
Sau poate că nu mă pricep eu și nu ne mai trebuie nici performanțe în sport nici „generații de aur”. Poate că ar trebui să ne mulțumim cu „Gold Corporation”…