Recent, în doar vreo 24 de ore, s-au petrecut două evenimente importante cu protagoniști români. Primul s-a derulat în Anglia, la Nottingham, unde Lucian Bute a intrat în ringul de box costumat în fireturi, sclipiciuri și paiete (echipament purtat, de altfel, de toată echipa sa, de ziceai c-a venit circul) și a luat o bătaie soră cu moartea de la un tip pe care-l cheamă Froch. Carl Froch. Lupta se dădea pentru o centură mondială pe care o deținea Bute și era programată să se desfășoare pe durata a 12 runde. De durat, n-a durat decât vreo două, dacă nu punem la socoteală rundele trei, patru și cinci când românul a evoluat în postura de sac de box, până l-a adunat antrenorul din ring cu prosopul și l-a dus la spital.
La puțină vreme, în Franța de data aceasta, la Cannes, o echipă de români lua trei premii uriașe, la un uriaș festival de film. Lui Cristian Mungiu (recidivist de notorietate) i-a fost acordat premiul pentru cel mai bun scenariu, iar actrițele Cosmina Stratan și Cristina Flutur au obținut distincțiile pentru interpretare feminină în filmul (regizat de același Mungiu) “După dealuri”. Nu sunt un expert în istoria cinematografiei, nici măcar în istoria cinematografiei românești, dar n-am nici o îndoială că ceea ce s-a petrecut anul acesta la Cannes este o premieră absolută pentru cinematogarfia noastră: trei mari premianți (dintre care unul mai are acasă un trofeu Palme d’Or) pentru același film.
Prima întâmplare relatată face parte din regula jocului: un mare sportiv, cum a fost și este Lucian Bute, mai și pierde câteodată. Așa se întâmplă, nu-i nici o tragedie. Tot în regula jocului este ca același mare sportiv să se adune, să se concentreze și să revină în vârf.
A doua întâmplare, însă, nu respectă nici “regulile” cu care eram noi obișnuiți, nici măcar “regulile”, în general. A doua întâmplare ține de sublim, iese din normă și creează o nouă noimă.
După ce evenimentele amintite s-au consumat, m-am repezit la presa de toate felurile pentru că îmi plac și filmul și boxul. Și, după ce am consumat mai tot ce s-a scris/ difuzat despre meciul lui Bute și Festivalul de la Cannes, am băgat de seamă că volumul de comentarii, cronici, articole, dezbateri dedicate luptei de la Nottingham este mult mai mare decât acela dedicat performanței de la Cannes. Asta nu prea pricep eu: de ce naiba preferăm să comentăm la nesfârșit un eșec (penibil, pe deasupra) în loc să facem vocalize după partitura unui succes istoric?
Altfel, sper în revenirea lui Bute și de-abia aștept să văd cum se vede lumea de “După dealuri”. Ambele, la toamnă.
FOTO: Cannes 2012: Cristina Flutur, Cristian Mungiu și Cosmina Stratan (foto MEDIAFAX/ AFP)