Pe măsură ce-a înaintat pe drumul a ceea ce numim civilizare, societatea umană a manifestat un grad tot mai mare de deschidere. Firește, civilizarea asta e destul de discutabilă. Dacă în ceea ce privește nivelul de igienă și de sănătate, speranța de viață, lucrurile par destul de clare, în alte privințe (morală, standardizare, identitate individuală, de grup și națională ș.a.) părerile sunt mai mult decât împărțite. Încercați să convingeți un oriental că fast-food-urile sunt un pas pe calea civilizării.
Dar, una peste alta, lumea – hai să spunem mai exact: lumea
occidentală a mers înainte, nu înapoi. Și una dintre dimensiunile
acestui parcurs este gradul de deschidere, care înseamnă în primul
rând idealuri legate de egalitatea în drepturi indiferent de sex,
religie, etnie etc. În al doilea rând – indiferent ce spune legea
-, înseamnă toleranță, empatie, ecumenism. În fine (deși lista e
mai lungă), tendința înseamnă minți deschise, originalitate,
imaginație, inovare.
Din punctul de vedere al deschiderii, societatea omenească arhaică
reprezintă limita de jos. Cât mai puțină înțelegere, permisivitate
și drept la libera inițiativă. Reguli draconice, scrise sau nu,
matriarhat sau patriarhat deopotrivă de rigid, împărțirea severă în
clase de privilegii, stăpâni și sclavi, consens general (inclusiv
al celor defavorizați!) asupra faptului că există oameni superiori
și inferiori, împărțirea fiind făcută după felurite criterii,
printra care vârsta și productivitatea. În unele culturi, de pildă,
bătrânii erau duși să moară departe de trib.
Dacă e permisă o comparație frivolă, societatea arhaică era precum
o fecioară cu coapsele strânse până la golirea de sânge, de teama
unui acces nepermis.
Societatea tradițională, prin comparație – fără a mai intra în
amănunte -, s-ar putea asemăna cu o doamnă care își îndepărtează
picioarele atunci când trebuie și numai pentru cine merită asta –
de regulă soțul, maximum un amant.
Societatea modernă și postmodernă a dus deschiderea și mai departe.
Paradoxal, atitudinea politically correct, deși stabilește ce
trebuie să faci și mai ales să nu faci, în fapt a dizolvat cam
toate limitele, impunând ideea că e voie cam orice și că trebuie să
ai înțelegere pentru orice. În linia comparației noastre, vorbim
despre o societate în șpagat, ca să nu spunem crăcită.
TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secția de Informatică a Facultății de Matematică, Universitatea București, cu lucrarea de licență “O privire matematică asupra piesei «Romeo și Julieta»”, publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul și în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenție de știri, radio, TV. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă “Viața ca troleibuz” (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia “Viața lui Corneliu Coposu” (1996, ediția a doua 2005), romanele “Reluare cu încetinitorul” (1997) și “Sfârșitul lumii” (2005), culegerea de proză scurtă “Copiii asfaltului” (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul talk-show-ului “În spatele ușilor deschise”, și este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, Revistei Flacăra și Radio România Cultural.