Vizitând expoziția de la Orizont (unul din spațiile în care se desfașoară amplul eveniment “Arte în București”, aflat la ediția a III-a), gândul m-a trimis la acel téchnē grecesc care viază numai prin existența unuiepistêmê. Téchnē, nu în sensul de meșteșug (așa cum eronat s-a răspândit termenul în decursul timpului), ci în sensul de a deține știința producerii artei și, mai apoi, știința de a produce propriu-zis arta. Într-un cuvânt, așa cum téchnēînsoțea epistêmê, în viziunea lui Platon și Aristotel. Cum știința artei (epistêmê) naște arta meșteșugului (téchnē), se poate remarca în lucrările de artă decorativă, efort curatorial lăudabil al Cristinei Bolborea și al lui Alexandru Dan Roșeanu.
Traseul expozițional este deschis de lucrări, ce se impun în spațiul galeriei prin dimensiunile augmentate. Uneltele neolitice ale lui Nicolae Moldovan transformă materialul într-un obiect artistic. Argila, cea cu ajutorul căreia este creată forma, devine, de data aceasta, cea care modelează forma. Materialul modelat devine unealtă în lucrările “Nicovala”, respectiv “Dalta”. Artistul aduce în contemporaneitate uneltele neoliticului, la o formă epurată, cizelându-le cu straturi de angobă. Materialul devine un mijloc de exprimare plastică și pentru Cristina Bolborea. Artista investighează materialul, descoperind proprietățile energetice ale acestuia. Cristina își alege un obiect casnic, dar de-o importanță majoră în cultura chineză. Subiectul ales din arealul oriental, este lăsat undeva în subsidiarul lucrării. Cu o întreagă istorie în spate, acest tip de pernă a fost utilizat de chinezi, cu scopul de a conserva energia corpului. Chinezii aveau credința că, în timpul somnului, pernele moi ar putea fura energia vitală. Utilizarea frecventă a acestui tip de pernă a permis, în secolul al VI-lea, dezvoltarea motivelor decorative. Cristina surprinde exact acest moment din istoria artei – începutul producției de perne din ceramică, din timpul dinastiei Sui – moment pe care îl aduce în contextul contemporaneității. Energiile din material, își dovedesc încă o dată existența prin lucrarea “Structuri”, a lui Lucian Butucariu. Sculptura din sticlă termofuzionată vine să dovedească, încă o dată, că materialul construiește forma. Și pentru Vasile Tolan materialul devine subiectul lucrării. Totul pornește de la ludicitatea materialului – un experiment în porțelan… Tehnica naște limbajul artistic, iar mesajul în sine ocupă un loc secund. Papirusul reprezintă mai degrabă mesajul materialului și al transferului de text. Aș îndrăzni să spun că Tolan este un scrib al contemporaneității. Liviu Russu experimentează și el o nouă formă de material, gresia. Maniera de lucru a sculptorului monumental Liviu Russu transpare în lucrarea de dimensiuni mici, “Fort”. Trecerea de la consistența și însemnătatea materialului, la contopirea acestuia cu forma si conținutul – asemeni unui tot unitar – o regăsesc în sculptura “Mirabila sămânță” a Gherhinei Costea. Materialul îmbracă forma, care conturează pe parcursul expozițional, nu doar abstracțiuni, ci și personaje. Lucrarea “Almanahul semnelor”, instalație a tinerei Ioana Stelea, surprinde plăcut prin reprezentare și tehnică. Artista degrevează figurativul de înfățișare, redând numai esențialul formei umane. Jocul introspectiv al Anielei Ovadiuc, transpare prin cele nouă autoportrete, din plăcuțe ceramice obținute cu ajutorul transferului de imagine. Daniela Făiniș – obișnuita simezelor în aer liber (vezi expo Mogoșoaia), vine în expunere cu un portret la dimensiuni mici – o schiță grafică, în “Crochiul vremurilor noastre”. O altă lucrare care amintește de grafică, este porțelanul Dianei Butucariu – o carte – obiect. În “Amintiri de case”, tânăra absolventă, își alege anumite pasaje din spațiul căminului, transformând astfel obiectele casnice, uzuale, într-un subiect artistic. O friză a “Închipuirilor”, cu personaje asemănătoare desenelor rupestre, vine să completeze spațiul expozițional în aceeași gamă. “Expresiile corporale” ale Ioanei Stoica și “Personajul” Irinei Silvestru amintesc de figurativul cu însemne totemice, iar fragmentul de corp al Ileanei Ștefănescu, este un clar exemplu de postmodernism. În același spirit, Nicolae Moldovan vine în completarea simezei, aducând un personaj suprarealist, parcă din piesa lui Alfred Jarry, “Ubu Roi”. Odată cu acest personaj, artistul ne invită să părăsim atmosfera neoliticului, cu care ne familiarizase la începutul expunerii.
Jocul tapiseriilor pe simeză începe cu simbioza muzicală din “Octopus”, lucrarea lui Alexandru Dan Liviu Roșeanu, în tehnica haute-lisse. Dorina Horătău vine, în completarea simezei tapiseriilor, cu un imaginar subiectiv al temporalității, ilustrat conceptual în asamblajul “Lucruri din trecut”. Colajul textil serigrafic al Otiliei Boeru – “Paravan, aripa stângă” este un bun exemplu de artă conceptuală, amintind de butadele politice ale lui Petru Lucaci. “Farmacia” Mădălinei Papastere trimite la o artă conceptuală, fără conotații sociale sau politice, dar cu substrat metafizic – spritul volatil al instalației din sticlă devine reprezentarea păsărilor albastre din lucrarea “RS”. Radu Popovici amintește de conceptul beuysian – “orice obiect poate deveni artă” – prin expunerea mecanismului unui aparat de radio. Vasele din “Cultura Bucureșteni”, lucrare a lui Iulian Vîrtopean trimite spre pop art, ca dealtfel și chiuveta din porțelan a lui George Cristea, denumită “Abis”. Nicolae Zâmbroianu se apropie de optic-art prin lucrarea textilă “Izvor”.
Pe un filon oarecum mai clasic, dar nu definitoriu, Marijana Bițulescu conturează puncte energetice din pânză textilă. Cella Neamțu este prezentă cu un motiv, devenit deja nelipsit al simezelor încă din anii ’90 – fereastra de lumină. Și nu în ultimul rând, lucrările Danei Marinescu, aduc o notă de umor, prin acordarea noilor posibilități de ființare obiectelor artistice desuete. Artista repune în discuție kitsch-ul – din păcate un criteriu obișnuit societății noastre, care se situează în afara unei științe solide (epistêmê), și a unui meșteșug artistic (téchnē).