De la povara la binefacere

Astazi este convocat noul parlament si incepe validarea lui, care inaugureaza un proces politic indelungat ce poate dura pana in ianuarie. In acest rastimp este validat noul presedinte al tarii de catre Curtea Constitutionala, parlamentarii nou alesi depun juramantul, se formeaza structurile Camerei si Senatului, dupa care noul presedinte vine in fata Parlamentului si depune juramantul. Urmeaza desemnarea noului premier, anuntarea listei noului guvern si audierea in comisii a ministrilor, iar in final validarea guvernului.

Adrian Nastase pretinde ca dispune de majoritate in parlament: PSD+PUR+UDMR la care se adauga cei 18 parlamentari reprezentand minoritatile si care de regula voteaza cu puterea. In acest scop au si fost initiate negocieri care se vor desfasura de-a lungul saptamanii.

Dupa parerea mea, negocierile ar trebui sa aiba un caracter tripartit, adica sa aiba loc simultan cu UDMR si PUR. Daca PSD negociaza separat cu maghiarii si cu umanistii, acestia isi vor maximiza pretentiile la posturi ministeriale si administrative. Se si citeaza cereri de a avea doua sau trei ministere, fiecare vrea departamente economice majore, cate un post de vicepremier, ca sa nu mai mentionam pe cele de secretari de stat si prefecti. Se va repeta trista istorie a algoritmului CDR si se va crea o permananta stare de tensiune si santaj. Mult mai inteligenta este formula tripartita in care accentul cade pe interesul comun de a asigura o guvernare eficienta si competenta impusa de data aceasta de exigentele imperioase ale integrarii europene.

Adrian Nastase a salutat finalizarea negocierilor de la Bruxelles ca un mare succes, dar Comisia UE a impus Romaniei conditii de monitorizare mai severe decat oricaror state postcomuniste si o clauza de salvgardare care poate amana graficul de aderare al tarii noastre. Viitorul guvern roman va opera sub continua amenintare a unei ghilotine deasupra capului si de aceea el trebuie sa functioneze cu perfecta eficacitate.

Intram in faza decisiva a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, faza in care trebuie efectuata in toata profunzimea tranzitia de la comunism la democratie si economie de piata capitalista. In timpul negocierilor, comisarii comunitari si-au dat seama ca aceasta tranzitie este acceptata in Romania cu o indaratnica rezistenta dublata de rezilienta vechii mentalitati si de aceea ei au impus partii romane conditii care sa o sileasca sa faca schimbarile social-politice de structura a contre-coeur, chiar impotriva vointei latente a populatiei. Nu este intamplator ca negocierile cu Romania au fost mai indarjite si mai prelungi decat cu alte tari postcomuniste deoarece si sistemul lui Ceausescu a fost cel mai radical atat ca tiranie politica-sociala, cat si ca etatism economic.

In linii mari, programul viitorului guvern este dictat de cerintele comunitare, iar procesul decizional va fi influentat din ce in ce mai mult de aceste exigente externe decat de cele interne. De fapt, atat cerintele acquis-ului comunitar cat si angajamentele fata de Fondul Monetar International nu sunt altceva decat normele pe care trebuie sa le urmam pentru a ajunge la o societate capitalista de tip modern occidental.

In ultima instanta, ceea ce ni se pare acum a fi o corvoada sau o pacoste va constitui in cativa ani o binefacere pentru poporul roman, biletul de intrare intr-o societate moderna tot mai apropiata de nivelul comunitar.