La mijlocul secolului al XV-lea,
zona Universității de azi era marginea de nord a târgului
Bucureștilor. Pe cuprinsul acestui perimetru, adică între Calea
Victoriei și blv. Nicolae Bălcescu, se aflau la 1550, dinspre
Cercul Militar de azi, câteva așezări sătești care au devenit
ulterior mahalale ale târgului: mahalaua Sărindar în zona Cercului
Militar, Țigănia Târgului (str.Academiei de azi și împrejurimile),
mahalaua Sf. Sava în formare (zona Universității), apoi mai spre
sud-est mahalaua Colțea în formare.
Dincolo de aceste periferii erau
câteva așezări sătești profesionalizate și anume Scaunele de Pește
(către est, pe blv. Regele Carol I de azi), așezarea Săpunarilor
(spre Calea Victoriei) și apoi, către balta lui Dura Neguțătorul
(ulteror Cișmigiu) s-a aflat o vreme mahalaua Tabacilor.
Două sute de ani mai târziu,
marginea de nord a târgului se afla deja către Piața Romană de azi,
iar în zona Universității, deja cuprinsă de oraș, se găseau (de la
stânga la dreapta) mahalalele Sărindar, Sf. Sava, Scaune și Colței.
Se învecinau către nord cu mahalalele Stejarului, Bisericii dintr-o
Zi, Bisericii Enei și Săpunari. Tabacii fuseseră deja mutați în
dreapta Dâmboviței, iar pe locul lor se afla mahalaua Popa Sterpu,
devenită mai târziu Brezoianu.
În secolul al XVII-lea, mai
exact la 1679, a fost ridicată aici, de către Șerban Cantacuzino,
Școala Domnească. Aceasta a devenit în secolul al XVIII-lea
Academie Domnească, pentru a fi transformată, prin anaforaua
Eforiei Școlilor Civile întărită de vodă Caragea la 24 martie 1818,
în Școala Națională de la Sf. Sava.
Peste numai câteva decenii era
atât de insalubră, încât pe locul ei va fi construit noul palat al
Universității. Și odată cu el și noul bulevard al Academiei,
amenajat în fața Universității, între Sărindar și bulevardul
Colței. Palatul Universității a fost ridicat începînd cu 10
octombrie 1857, pe baza proiectului arhitectului Alexandru Orăscu
(1817-1894) și finalizat la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale
ale palatului au fost ridicate între 1912-1926, după planurile
arhitectului N.Ghica-Budești (1869-1943), adăpostind astăzi
Facultățile de Fizică-Matematică, Geologie-Geografie și Chimie.
Palatul Universității a fost construit pe vechiul amplasament al
Școlii și Mănăstirii Sf. Sava, ridicată la mijlocul secolului al
XVII-lea, în marginea de nord a orașului de atunci.
În fața Palatului Universității
sunt amplasate (încă) patru monumente: Ion Heliade Rădulescu
(sculptat în marmură de Carrara la 1879 de italianul Ettore
Ferrari), Mihai Viteazul (ridicat în 1876 de sculptorul Carrier
Belleuse și amplasat pe locul unde s-a aflat altarul mănăstirii Sf.
Sava), Gheorghe Lazăr (ridicat în 1885 de sculptorul Ion Georgescu)
și Spiru Haret (sculptat în 1935 de Ion Jalea), pe locul vechiului
amplasament al Grădinii Botanice din primii ani de domnie ai lui
Carol I.
Vizavi de Palatul Universității,
în fața intrării Facultății de Litere, pe strada Edgar Quinet, se
află Palatul Institutului de Arhitectură “Ion Mincu”, proiectat de
arhitectul Grigore Cerchez (1850-1927) și construit între
1912-1927. Clădirea constituie un model reușit de interpretare, la
scară monumentală, a elementelor de arhitectură brâncovenească.
Instituția a purtat numele de Academia de Arhitectură între
1927-1953 și, începînd cu 1953, reorganizată ca Institut, a primit
numele arhitectului Ion Mincu. Palatului interbelic i s-a adăugat
în 1963 un corp nou, pentru ateliere și săli de cursuri. Astăzi se
găsește aici Facultatea de Arhitectură.
Construcția hotelului
Intercontinental s-a făcut în cooperare cu societatea
Inter-Continental Hotels Corporation din S.U.A., proiectul fiind
realizat de partea română, cu asistență tehnică din partea
societății americane. Lucrările au durat între 1969-1970. Hotelul a
fost inaugurat la 14 mai 1971, iar primul client a fost un cetățean
american, “un anume Dortmann”.
Deși este un hotel tânăr în
peisajul turistic bucureștean, în el au locuit, printre alții, Kurt
Valdheim (secretarul general al ONU), G. Heineman (președinte al
RFG), magnatul american Rockefeller, dar și “vestitul cardiolog
Christian Barnard”. Acesta din urmă a vizitat România în
martie-aprilie 1972, la invitația Ministerului Sănătății. “La o
masă oferită în onoarea sa la hotelul Intercontinental, cofetarul
Avramii Dumitru a căutat să-i facă o surpriză; la desert a servit
un tort care reprezenta 24 de inimi”. Aceasta deoarece, la data
vizitei sale în România, “vestitul chirurg avea la activul său 24
de operații pe cord”. (“De la hanul Șerban Vodă la hotel
Intercontinental”)
Pe cât de nouă este istoria
hotelului, pe atât de veche este istoria locului. În Evul Mediu,
aici s-a aflat o așezare de meșteri săpunari (între secolele al
XV-lea și al XVII-lea). Apoi apar primele reședințe boierești și
ale negustorilor bogați (secolul al XVIII-lea). Spațiul aparținea
mănăstirii Colțea din apropiere, iar în secolul al XIX-lea, el
trece în proprietatea familiei Hagi Moscu. Acesta a ridicat pe el o
vastă clădire în care a funcționat între 1864-1911 primăria
orașului București.
După primul război mondial, pe
aceste locuri apar variate locuințe particulare, dar și o Casă de
Modă, restaurante și baruri, Circul Krately în zona Teatrului
Național de azi. Unele dintre aceste imobile au rezistat până la
sfârșitul anilor ’60, când a început demolarea lor, pentru
ridicarea hotelului Intercontinental și a Teatrului
Național.
În apropierea hotelului
Intercontinental se află Teatrul Național “Ion luca Caragiale”,
ridicat între 1967-1970. Actuala versiune este din
1985.
ADRIAN MAJURU
(n. 1968) este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti [i
coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor
carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau
periferia ca mod de existenta si Bucuresti. Povestea unei
geografii umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de
underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest
domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire
la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie,
prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate,
amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia
Minovici – univers spiritual si Destin valah in ilustratii
si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile
“Antropologia urbana” si “Periferii nocturne” la Editura Paralela
45.