Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu, Editura Humanitas, 2006; ediția a II-a revăzută, Editura Polirom, 2012, 216 pag.;
Filmul lui Cristian Mungiu, “După dealuri”, a zguduit Festivalul de la Cannes, împărțind presa în două: critici dure ale jurnaliștilor francezi, ploaie de elogii de la altă parte a presei, sau huiduieli și aplauze, după cronica de pe site-ul publicației “L’Express”. Pelicula, cum se știe, a primit în cele din urmă, premiul pentru scenariu și cel pentru interpretările feminine.
Scenariul și filmul lui de Cristian Mungiu au pornit, trebuie reamintit, de la cele două romane ale unei scriitoare de excepție, Tatiana Niculescu Bran: “Spovedanie la Tanacu” și “Cartea judecătorilor”. Ca o coincidență fericită, a doua zi după ce începea Festivalul de la Cannes, în 17 mai a.c., scriitoarea își lansa la Libraria Dalles a patra carte – “În Țara lui Dumnezeu”.
Cazul Tanacu a acaparat atenția presei din țară și din străinătate în 2005: povestea unei tinere care comprimă în scurta ei existență dramele României de astăzi – orfelinatele și abuzuri de toate felurile, munca în străinătate și câștigul folosit de alții, întoarcerea în țară și nevoia retragerii la mănăstire, tulburările psihice ducând la pendularea între cele două terapii – tratament medical superficial și exorcizările la care apelează preotul, ajutat de călugărițe.
Tatiana Niculescu Bran a avut o reacție de jurnalist profesionist: a alcătuit o cronologie a faptelor și a știrilor, apoi a făcut o documentare serioasă prin interviuri luate actanților întâmplării care a șocat o lume întreagă. S-a născut astfel “Spovedanie la Tanacu” (Ed. Humanitas, 2006; ediția a II-a revăzută a apărut recent la Ed. Polirom, în format digital), urmată de “Cartea judecatărilor” (Ed. Humanitas, 2007), cuprinzând povestea procesului și reconstituirea dosarului penal deschis în cazul Tanacu.
Prima carte are o recomandare a lui Gabriel Liiceanu, sintetizând punctele dureroase ale întâmplării, iar a doua un Cuvânt înainte semnat de Andrei Șerban. Prezentările surprind esența celor două cărți și intenția profundă a autoarei: tragedia pare să reînvie la început de secol XXI în Moldova, iar scriitorul își asumă rolul mesagerului, cel ce consemnează auster faptele, fără să le interpreteze sau să le comenteze.
Cele două cărți au impus o scriitoare și o formulă de roman, însă povestea de la Tanacu nu se încheie, îl interesează enorm pe Andrei Șerban. Așa că autoarea își dramatizează cartea, dramatizările îl incită pe regizor și “Spovedania…” ajunge pe scenă: New York, București și Iași. Totuși, impactul cel mai puternic l-a avut asupra lui Cristian Mungiu, care din 2007 începe să lucreze la scenariu, iar filmul realizat în cursul iernii ajunge la Cannes. Filmul va propulsa cartea altfel și va începe traducerea ei. (Elisbaeta Lăsconi)