Piața de centrale termice din România s-a redus anul trecut la
puțin peste 100.000 de unități, însă estimările de scădere date de
unii dintre principalii jucători de pe piața locală de profil
variază de la minus 30% până la minus 50%, în lipsa unor statistici
oficiale în ceea ce privește numărul unităților prezente pe
piață.
“Nu există date oficiale despre numărul de centrale termice din
România, însă noi estimăm o scădere de circa 30% a pieței de
profil, undeva la nivelul de 100.000 de unități. Aici ne referim
strict la piața de centrale termice convenționale, cele de
apartament. Pe alte segmente, scăderea este mai mare decât atât”, a
declarat Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston
Thermo România, subsidiara locală a grupului italian Ariston
Thermo.
Compania deține pe plan local o cotă de piață de aproximativ 28% pe
segmentul de centrale termice convenționale, iar pentru acest an
oficialii companiei estimează o creștere a cotei de piață.
“În ceea ce privește cifra de afaceri pe 2009, am înregistrat o
scădere similară cu piața”, a adăugat Drăguleanu. Ariston Thermo
România a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 24,5 milioane
de euro, potrivit informațiilor de la Ministerul de Finanțe.
Valentin Nan, directorul de marketing al Viessmann România,
subsidiara locală a producătorului german de centrale termice
Viessmann, apreciază că valoarea pieței s-a înjumătățit anul
trecut, coborând în jurul valorii de 80 de milioane de euro.
“Față de 2008, în valoare piața a înregistrat o scădere de aproape
50%, în prezent situându-se în jurul valorii de 75-80 de milioane
de euro. Scăderea a fost atât de mare în principal din cauza
evoluției cursului de schimb”, a spus Nan. Estimarea în volum a
pieței realizată de reprezentatul Viessmann este similară cu cea a
lui Drăguleanu, de puțin peste 100.000 de unități.
Subsidiara locală a companiei germane a înregistrat anul trecut o
cifră de afaceri de circa 23 de milioane de euro, mai mică cu
aproximativ 35% față de nivelul afacerilor din 2008, în timp ce
pentru 2010 compania estimează o creștere ușoară de până la 24,5
milioane de euro.
“În opinia noastră, în 2009 piața centralelor termice s-a ridicat
la circa 102.000 de unități și la o valoare cuprinsă între 75 și
100 de milioane de euro”, a estimat și Sever Scarlat, directorul
general al Baxi România, distribuitor de centrale termice, parte a
grupului germano-britanic BDR Thermea.
Afacerile Baxi în România s-au ridicat anul trecut la 3,3 milioane
de euro, în scădere cu aproximativ 30% față cifra de afaceri din
2008, în timp ce estimările companiei în ceea ce privește piața
indică o scădere de circa 40%.
“În 2009, Baxi România a înregistrat o cifră de afaceri de 14
milioane de lei, în scădere cu circa 33% față de anul 2008. Cifra
realizată se încadrează în procentul de contracție a pieței de 40%,
previzionat pentru anul 2009 pe fondul adâncirii crizei economice
și încetinirii ritmului de creștere inclusiv în industria
construcțiilor civile”, a explicat Scarlat.
Început de an optimist
Businessul cu centrale termice este unul sezonier, în condițiile în
care proprietarii care doresc să-și instaleze o centrală termică
trebuie să aștepte golirea sistemului centralizat de încălzire.
Ținând cont de iarna lungă din acest an, vânzările de centrale
termice abia încep să se simtă în piață, dar cu toate acestea,
jucătorii locali sunt ceva mai optimiști.
“Începutul de an seamănă un pic cu 2009, dar scăderea de anul
trecut era ceva mai mare decât cea de anul acesta. De altfel,
estimările de creștere pentru primul trimestru au fost depășite”, a
mai spus Drăguleanu.
Și reprezentantul Baxi apreciază că începutul acestui an a fost mai
bun decât cel din 2009, înregistrând o creștere de peste 40% a
afacerilor în acest interval.
“În primele cinci luni ale anului am înregistrat o cifră de afaceri
de aproximativ 5,2 milioane de lei, reprezentând o creștere cu 42%
comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009”, a precizat
Sever.
Ca pondere în cifra de afaceri anuală, primele cinci luni,
reprezintă circa 30%, potrivit estimărilor din piață.
Pe fondul acestor semnale din piață toți jucătorii estimează o
creștere fie a afacerilor în acest an, fie o creștere a cotei de
piață, în condițiile în care evenimentele care pot implusiona
vânzările, respectiv anularea subvențiilor la încălzire și
programul Casa Verde, ar putea fi anulate.
“Pentru anul 2010, am bugetat o cifră de afaceri de peste 19
milioane de lei. Vizăm schimbarea mixului de produse vândute, o
pondere semnificativă în această proiecție reprezentându-o
centralele cu eficiență crescută, centralele cu condensare”, a
adăugat Scarlat.
Cu ochii la debranșări
Toți executivii așeteaptă în acest an să vadă dacă guvernul adoptă
sau nu eliminarea subvențiilor la încălzire, eveniment care, spun
ei, ar duce în mod sigur la o adevărată explozie a pieței de profil
pe plan local. Chiar dacă guvernul elimină subvențiile, rămân însă
problemele de natură legislativă, care în prezent îngreunează
foarte tare procedura de debranșare de la sistemul centralizat de
încălzire.
“Pentru anul 2010 piața va înregistra o creștere față de 2009,
factorii importanți fiind numărul de debranșări cauzate de
anunțarea tăierii subvențiilor, dar și creșterea segmentului de
înlocuiri, datorat vechimii parcului de centrale existent în
România. În mod sigur piața ar cunoaște o dezvoltare considerabilă
dacă ar fi eliminate piedicile legislative și procedurale pentru
debranșare”, a adăugat Sever.
De aceeași părere este și Drăguleanu, care apreciază că piața de
centrale termice din România ar exploada în condițiile în care
eliminarea subvențiilor la clădură ar însemna o dublare a prețului
plătit de populație. Spre exemplu, prețul de furnziare al energiei
termice în București se ridică la 234 de lei/ Gcal, în timp ce
populația plătește aproximativ 119 lei/Gcal, restul reprezentând
subvenții.
“Un eveniment care într-adevăr va implusiona piața ar putea fi
eliminarea subvențiilor pentru energia termică. Dacă guvernul
adoptă această decizie, toți vom plăti dublu pentru încălzire, dacă
decidem să rămânem conectați la sistemul centralizat de încălzire”,
a adăugat Drăguleanu.
Și reprezentatul Viessman spune că în acest an compania se va
concentra mai mult pe clienții care urmează să se debranșeze de la
sistemul centralizat de încălzire, precum și pe clienții care se
vor orienta către înlocuirea sistemului cu unul mai nou.
Casa Verde, trecut în subsidiar
La sfârșitul lunii iunie este așteptată lansarea programului Casa
Verde, prin care este subvenționată achiziția unui sistem
alternativ de încălzire, bazat pe resurse regenerabile, precum
paleții din lemn, panourile solare sau pompele de căldură. În
funcție de sistemul ales, subvențiile încep de la 3.000 de lei
pentru centralele pe peleți, 6.000 de lei pentru sistemul solar și
8.000 de lei pentru pompele de căldură.
“Programul Casa Verde nu va schimba radical piața. În mod cert o va
implusiona în ceea ce privește vânzarea de sisteme alternative de
încălzire, dar nu cred că vom vedea volume extrem de mari. Piața de
centrale din România este dedicată aproape în întregime centralelor
de apartament, pe bază de gaz, și din această cauză nu se
încadrează în program. În schimb, ar putea influența vânzarea de
centrale termice în condensare, care chiar dacă merg pe gaz, au un
randament mult mai bun și un consum mult mai mic decât cele
convenționale, iar în Vest sunt considerate ecologice”, a precizat
Drăguleanu.
Valoarea subvențiilor acordate prin programul Casa Verde reprezintă
circa 50% din prețul final al sistemelor alternative de încălzire,
în condițiile în care prețurile medii la sistemele incluse în
program încep de la 5.000 de lei.
“Credem în continuare că reducerea cotei maxime de subvenționare de
la 70-80% la maxim 50% va conduce la creșterea numărului de
beneficiari de echipamente ce utilizează resursele regenerabile în
locul combustibililor clasici și implicit la o eficientizare a
investirii fondurilor alocate și o reducere semnificativă a
consumului de combustibili fosili și a emisiilor de noxe în
atmosferă”, a apreciat Sever.