“Avem marele avantaj că timp de 100 de ani în România putem construi încontinuu. Sunt atâtea lucruri pe care le putem face mai bine deoarece pornim de foarte de jos”, spunea un arhitect din București într-o discuție mai veche din paginile Business Construct, întrebat de unde poate reveni creșterea în construcții.
Ultimii trei însă au arătat că și acest domeniu are urcușuri și coborâșuri, chiar dacă într-adevăr, pentru oricine vizitează România este evident că necesarul de construcții noi este semnificativ. “Nu există niciun oraș finalizat. Toate sunt în diferite procese de evoluție. Chiar și despre New York se spune că va fi un oraș foarte frumos când va fi gata. Sunt multe lucruri de modificat în București”, spunea recent și un urbanist american, la prima sa vizită în România.
După șocul anilor 2009 și 2010, când criza a evaporat aproximativ cinci miliarde de euro din această piață, anul trecut a fost primul de stabilizare, potrivit datelor de la Statistică în construcții fiind înregistrat și un ușor avans, de 1,1%.
Cu toate acestea, avansul firav al economiei locale a fost susținut anul trecut în primul rând de industrie și agricultură, care au avut piață și la export. Activitatea pe piețele externe a încetinit în ultimele luni, iar anul agricol bun din 2011 este posibil să nu se mai repete. În aceste condiții, pentru evitarea reintrării în recesiune anul acesta este nevoie și de repornirea altor motoare importante – consumul și construcțiile – care au avut în 2011 o pondere cumulată de peste 31,1% în PIB, față de 33,7% în 2008.
Ramurile din construcții au însă viteze diferite în această perioadă, iar Business Construct a încercat să scaneze piața pe fiecare domeniu în parte pentru a vedea unde vor circula banii în acest an.
Pentru infrastructură, 2012 se dorește a fi unul al continuității proiectelor, mai multe tronsoane de autostrăzi și reabilitări de drumuri naționale fiind programate pentru livrare în următoarele luni.
În paralel, Ministerul Dezvoltării și Compania de Drumuri pregătesc noi licitații, iar firmele de construcții spun la unison că revenirea pe plus a acestui domeniu în 2011 s-a datorat creșterii activității din această zonă.
În zona proiectelor private, 2012 ar putea fi anul unui nou început, în special în zona de centre comerciale și clădiri de birouri. Acest domeniu depinde însă într-o mare măsură de finanțarea bancară și de stabilitatea generală a mediului economic, fără de care marile corporații vor ezita să se extindă, iar clienții mallurilor vor continua să cumpere doar strictul necesar.
În ceea ce privește piața locuințelor, întrebarea este cât de jos mai poate ajunge? Anul trecut s-a consemnat minimul ultimilor cinci ani în materie de livrări, iar creditarea ipotecară este aproape inexistentă (1.000 de credite ipotecare lunar) în afara programului Prima casă. În aceste condiții, pentru a sprijini construcția de locuințe, direcționarea programului Prima casă exclusiv către achiziția de locuințe noi ar putea reprezenta o soluție și ar forța alinierea prețurilor la apartamentele vechi la valoarea de piață reală, cea pe care utilizatorii finali pot și sunt dispuși să o plătească fără a fi sprijiniți printr-o garanție guvernamentală. Poate că acesta ar fi un bun punct de plecare și pentru revitalizarea pieței locuințelor, al cărei potențial se ridică la circa două miliarde de euro anual.
Până atunci, Business Construct și-a îndreptat atenția asupra șantierelor pe care continuă să fie activitate sau ar putea începe în viitorul apropiat.