Alături de Răsvan Radu și Dan Pascariu de la UniCredit, Mihai Bogza de la Bancpost sau Sergiu Oprescu de la Alpha Bank, Radu Grațian Ghețea este unul dintre cei mai cunoscuți români aflați la șefia unei bănci de prim rang.

Diferența față de cei menționați este că Ghețea conduce de patru ani încoace CEC, cea mai mare bancă de stat, iar de zece ani este președintele Asociației Române a Băncilor (ARB). Ca președinte al CEC, Ghețea a condus transfor­marea vechii case de economii în banca comercială de acum, cel mai important pilon de rezistență al statului într-un sistem bancar dominat cu autoritate de băncile străine.

Ca șef al ARB, Ghețea este în mod tradițional interlocutorul preferat al ziariștilor care caută să afle ce se întâmplă în culisele relației dintre băncile comerciale și BNR, dar și ce viziune au băncile de la noi despre ele însele și rolul lor într-o societate care a trecut pe nesimțite de la sărăcia anilor ’90 la boom-ul creditării din a doua jumătate a anilor 2000, iar acum înfruntă o criză pentru care nu puțini culpabilizează băncile.
Absolvent de Matematică, Ghețea a fost director general al BRCE, fosta Bancorex, din 1986 până în 1994. De aici a plecat la Alpha Bank, pe atunci Banca București, ca prim-vicepreședinte și membru al Consiliului de Administrație. În 2007 a ocupat funcția de președinte al Alpha Bank, pentru ca din 2007 încoace să dețină președinția CEC, a cincea bancă de pe piață ca active în prezent.
În cadrul “MEET THE CEO”, eveniment care va fi organizat de BUSINESS Magazin în data de 31 august, conceput ca un moment oportun pentru un public restrâns de a avea acces la o discuție liberă cu membri ai comunității de business din România, Radu Grațian Ghețea va împărtăși cele mai importante momente ale carierei sale de bancher și șef de bancă, va vorbi despre perspectiva creditării în România și despre cele mai importante probleme cu care se confruntă la ora actuală sistemul bancar.