Banca Nationala a Romaniei a calculat vineri un curs oficial al leului de 38.857 fata de euro, respectiv 32.993 fata de dolar in urma unei sedinte de tranzactionare destul de linistita. Dealerii de pe piata de la Bucuresti au cotat moneda unica intr-un interval destul de restrans 38.860/38.920 lei, volumul de tranzactii fiind destul de mic. “Cred ca saptamana viitoare cursul va mai creste – ajutat sau nu de banca centrala, iar undeva catre finalul saptamanii viitoare tranzactiile vor ajunge spre 39.100 lei/euro. Lucrurile nu pot ramane asa pentru ca luna aceasta leul s-a depreciat fata de euro cu doar un procent iar fata de dolar cu 0,1 procente”, a comentat un dealer. Pe pietele externe, raportul euro/dolar a ramas stabil vineri, osciland in intervalul 1,1759/1,1818. Contractele pe raportul leu/euro cu scadenta decembrie au fost realizate in ringurile bursei futures de la Sibiu la un pret de 39.800 lei. Dolarul este cotat pentru 31 decembrie la 34.100 lei, ceea ce presupune o depreciere a leului fata de sfarsitul lui 2002 de numai 1,8%. Pe piata monetara dobanzile au revenit la “normal”, dupa ce toata saptamana au oscilat in jur de 5/9% pe an, cea mai mare parte a tranzactiile perfectandu-se la dobanzi de 21,5/23%. “Cred ca in urmatoarele zile cererea de lei va continua sa fie crescuta, mentinand dobanzile pe termen scurt la nivelul actual”, mai spune dealerul citat.