Il chema Ken Kesey si, dupa ce a publicat “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, in 1962, a fost condamnat la locul de munca (ferma tatalui sau din Pleasant Hill) pentru posesie de droguri, si-a crescut cei trei copii la tara in Oregon, a crescut vite si oi in acelasi perimetru, a cultivat afine, a tinut un seminar de creative fiction in urma caruia cei 13 studenti ai sai au publicat un roman de mistere, a inventat un nou numar de magie facand un iepure sa dispara si, din cauza diabetului, s-a lasat de droguri in anul 2000, dupa o viata dedicata LSD-ului. A murit in toamna tarzie a lui 2001.
Epoca psihedelica nu ar fi insemnat probabil nimic fara dietilamida lisergica (LSD) si efectul ei incantatoriu. Kesey, dupa ce a absolvit, in 1957, cursurile universitatii de acasa, “de la tara”, a obtinut o bursa la Stanford si s-a mutat in Perry Lane, suburbia boema din Palo Alto.
Aici, conform articolului-necrolog din “New York Times” semnat de Christopher Lehmann-Haupt, l-a cunoscut pe Vic Lovell, un absolvent de psihologie, care i-a povestit despre experimentele cu droguri intreprinse la Spitalul Veteranilor din Menlo Park.
Cum pentru o singura sedinta se plateau 75$, tanarul taranoi s-a prezentat voluntar.
Astfel a inceput marea lui aventura in lumea substantelor psihotrope, cu consecinte atat livresti, cat si, nu o data, aproape carcerale, justitia urmarindu-l de mai multe ori, obligandu-l sa se refugieze in Mexic sau aplicandu-i sanctiunile de rigoare.
Kesey va organiza faimoasele petreceri numite “Acid Tests” la ferma sa din Oregon si, in aceasta calitate, va fi si eroul principal al romanului non-fiction “The Electric Kool-Aid Acid Test” (1968) al lui Tom Wolfe. Se nascuse noua religie a Americii, iar fermierul-literat era unul dintre profetii ei.
Impreuna cu un grup de prieteni (numiti “The Merry Pranksters”), Kesey va cutreiera tara de la Pacific (La Honda, California) la Atlantic (New York City), la bordul unui autobuz vechi din 1939, al carui sofer era Neal Cassady, cel care avea sa devina Dean Moriarty in alt roman celebru, “On the Road” al lui Jack Kerouac.
A rezultat un exercitiu “flower power” de redescoperire a unei Americi careia Kesey ii oferise deja metafora structurala in faimosul “Zbor…”, in chip de azil psihiatric fara limite.
La finalul expeditiei, Kesey a realizat ca, nu numai in absenta drogului, americanii nu mai stiau sa comunice intre ei. Era exact instrainarea din roman a lui McMurphy, a lui Billy Bibbitt sau a lui Chief Broom.
Un sentiment greu de echivalat, pe care Kesey nu l-a mai regasit in filmul lui Milos Forman din 1975, care avea sa castige nu mai putin de cinci premii Oscar.
Dar prozatorul nu a fost multumit nici de scenariul de film, nici de alegerea lui Jack Nicholson pentru rolul principal si i-a dat in judecata pe producatori (Michael Douglas era unul dintre ei), obtinand drept compensatii 800.000$ si 5% din incasarile totale. Cu toate acestea, a refuzat sa priveasca vreodata pelicula.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar