Ingrid Beatrice Coman
Satul fără mămici
Il villaggio senza madri
Editura Rediviva
Ingrid Beatrice Coman este o scriitoare română de limbă italiană, autoare a patru romane, a unei antologii de proză scurtă și teatru și a nenumărate nuvele. Anul trecut a înființat, împreună cu alți scriitori români din Italia, Editura Rediviva. Volumul de față, bilingv, cuprinde zece povestiri despre copiii abandonați de părinții care pleacă la muncă în străinătate. “Ei nu cer nimic – spune autoarea – și nu judecă pe nimeni. Așteaptă. O scrisoare, un tren, un telefon. Un semn, ceva, că lumea în care s-au trezit aruncați nu i-a uitat cu totul.” Povestirile se numesc: “Amanet pentru mămici”, “Creionul roșu”, “Alfabetul știrb”, “O luminiță, două luminițe”, “Dacă se termină laptele”, “Să nu m-atingi”, “De ce porcii nu mor de bătrânețe”, “O jucărie pentru oameni singuri”, “O boacănă pentru mama”, “O lume perfectă”.
Martin S. Martin
America povestită unui prieten din România
Editura Humanitas
Cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Martin Constantinescu, fost chirurg la Spitalul Fundeni, a emigrat în SUA în 1985. Azi se numește Martin S. Martin și a făcut cardiologie de vârf în Statele Unite. “Într-o bună zi, i-am propus să scrie o carte. Așa s-au născut paginile care urmează.” În cele douăsprezece scrisori adresate unui prieten din țară, se oprește asupra câtorva teme fundamentale ale vieții și istoriei americane: Părinții Fondatori și simbolurile naționale, sistemul electoral și apropiatele alegeri, armata, antiamericanismul, asistența medicală, solidaritatea umană, originalitatea muzicii și a poeziei, politețea, mâncarea, cititul etc.
Bogdan Alexandru Stănescu
Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul
Editura Cartea românească
Volum dedebut. “Am publicat poezie în 1999, într-o revistă care se numea Luceafărul – spune autorul. Au urmat pentru mine doisprezece ani de lupte pe care le-am dus fie cu propria umbră (majoritatea), fie cu cele înconjurătoare. În vara lui 2012 m-am hotărât să distrug tot ce strânsesem în acest timp și, sub impulsul unei manii dionisiace și totuși livrești, mi-am reclădit zidurile de apărare. Volumul acesta e despărțirea de dansul orgiastic, de verbozitatea tinerească, e o arestare a iraționalului în forme marmoreene. Poate fi ultima pauză a sufletului înaintea înfruntării unei cărări fără de întoarcere.”
Alina Mungiu-Pippidi
De ce nu iau românii Premiul Nobel
Editura Polirom
Răspunde succint editura: “De ce râvnesc românii la premiul Nobel fără să îl obțină? Răspunsurile Alinei Mungiu-Pippidi din această antologie dezvoltă o întreagă critică a societății românesti de azi, de la un sistem de educație care și-a pierdut busola, la o fractură care a apărut între merit și succes, fie că e vorba de politică, mari averi sau profesii intelectuale. Plastic și elocvent, oscilând de la sarcasmul plin de umor la imagini a căror sensibilitate ne aduce lacrimi în ochi, stilul publicistic al Alinei Mungiu-Pippidi nu poate lăsa pe nimeni indiferent și dezvăluie personaje ca Elisabeta Rizea, Monica Lovinescu, Vasile Paraschiv sau George Pruteanu, care ne apar strălucind într-o lumină nouă. Editorialele Alinei Mungiu-Pippidi au atras sute de mii de cititori și mii de comentatori după anul 2000. Volumul de față oferă pentru prima dată concepția de la baza acestui succes de presă.”
Andrei Velea
Lumea e o pisică jigărită
Editura Brumar
“De-a lungul alcătuirii acestei cărți (doi-trei ani) am avut următoarea idee: că poezia (fără să scriu cu majusculă și fără să mă refer la integralitatea ei) are și această menire: să fie «critică», puțin «cinică» chiar, să fie suficient de «trează» încât să NU propună «o fugă de lume», ci «în lume». O adâncire în «vertijul lucidității» și nu o evadare în «mister sau visare», în «lumi paralele». Și am descoperit ce drog puternic se ascunde aici… Și că orice poate fi prilej de poezie: depinde doar de CUM privești lucrurile. Și că, până la urmă, asta mă atrage: să (încerc să) scot poezie și din piatră seacă, s-o caut acolo unde simțul comun spune: «nu! nu căuta acolo! »” Andrei Velea practică un minimalism bine temperat, scrie Mihail Gălațanu.
Stelian Țurlea
Martorul
Crime Scene Publishing
Ediția a doua. Romanul a fost scris în 1979, a fost revăzut după 20 de ani, a apărut în anul 2000 la Editura Albatros și expune într-o parabolă o situație generală care nu se aplică numai la situația de dinainte de 1989. Ediția de față cuprinde și pagini de repere bibliografice. Unul dintre criticii care au comentat acest roman a fost Alex Ștefănescu. Acesta a scris: “Romanul are ca principală sursă de tensiune drama imposibilității de a comunica. Această dramă ajunge la paroxism în momentul în care personajul asistă la violarea unei fete, într-o magazie, și apoi la găsirea cadavrului ei, pe jumătate carbonizat, în magazia distrusă de un incendiu. El este martorul (de aici și titlul romanului) care nu poate povesti nimănui ce a văzut. Romanul reprezintă depoziția lui virtuală, inutilizabilă pentru justiție.”