ENGIE Romania are drept ambiție să accelereze tranziția către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2045 și să se dezvolte pentru a susține acest obiectiv. În acest sens, compania va continua investițiile semnificative în extinderea și modernizarea sistemului de distribuție de gaze, precum și în dezvoltarea capacităților de producție de energie regenerabilă și a soluțiilor energetice care să acompanieze clienții în demersul de decarbonare.
Strategia de achiziții care susține dezvoltarea operațiunilor este, de asemenea, aliniată pentru a contribui la demersul de decarbonare asumat de ENGIE Romania. Astfel, ENGIE își propune să stabilească parteneriate de lungă durată cu furnizori care împărtășesc valorile și misiunea sa cu privire la sustenabilitate.
Decarbonarea este o călătorie pe care ne dorim să o parcurgem împreună cu toți stakeholderii noștri, iar furnizorii joacă un rol esențial în acest proces. Pentru că achizițiile sustenabile sunt un punct de interes pentru întreg Grupul ENGIE Romania, compania a găzduit primul său eveniment dedicat furnizorilor, care a avut ca teme de discuție modalități concrete prin care partenerii și colaboratorii ENGIE Romania pot susține demersul de a decarbonata activitățile companiei și pe cele ale clienților săi.
În cadrul evenimentului a fost subliniată nevoia continuă a integrării sustenabilității în procesele de achiziții pe întregul lanț operațional, încă de la momentul selecției furnizorilor și pe toată durata colaborării.
În vederea alinierii la angajamentul Grupului ENGIE de a atinge ținta de neutralitate a emisiilor de carbon până în 2045, ENGIE Romania a elaborat un plan de evaluare a unor indicatori cheie de sustenabilitate în rândul furnizorilor săi, astfel că, 38% din valoarea achizițiilor în 2022 provin din furnizori evaluați de companii de rating pe subiecte de sustenabilitate. ENGIE și-a propus ca, în 2025, 80% din valoarea cheltuieilor de achiziții să se îndrepte către parteneri certificați din punct de vedere al sustenabilității.
”Valoarea medie a achizițiilor derulate de ENGIE Romania, în 2022, a fost de 1 miliard de lei, dintre care peste 90% cu partenerii noștri locali. Astfel, ne menținem rolul important pe care îl deținem în ecosistemul pieței din România prin achiziții majoritare din surse locale sustenabile, asigurând flexibilitate și rapiditate în lanțul de aprovizionare și un grad ridicat de responsabilitate. Pe fondul dezvoltării operațiunilor noastre, ne așteptăm ca în următorii 2 ani, valoarea achizițiilor să crească cu 75% pentru a susține nevoile business-ului. Apreciem implicarea și suportul furnizorilor noștri de a contribui împreună la ambiția de a atinge ținta de Net Zero Emisii până în 2045”, a declarat Anne–Marie Gestin, Executive Vice President
Head of Finance, Procurement, Real Estate & Logistics, Transformation & Compliance ENGIE Romania.