Decizia Curții Constituționale prin care ordonanța de urgență privind insolvența a fost declarată neconstituțională nu este însoțită de motivare, iar în lipsa unor clarificări s-ar putea crea un vid legislativ, apreciază reprezentanții Casei de Insolvență Transilvania (CITR).

„În ipoteza în care întreaga ordonanță a fost declarată neconstituțională, atunci se pune problema dacă Legea 85/2006 reintră în vigoare până la apariția unui nou act normativ sau nu. Părerile între specialiști sunt împărțite. Se ia în considerare și ipoteza conform căreia ne-am putea regăsi într-o stare de vid legislativ, în care Legea 85/2006 a fost abrogată, iar OUG 91/2013 este declarată neconstituțională“, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, managing partner al Casei de Insolvență Transilvania.

Curtea Constituțională a admis marți excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului referitoare la ordonanța de urgență a Guvernului privind insolvența și a constatat totodată că întreg actul normativ este neconstituțional.

Premierul Victor Ponta a acuzat ieri Curtea Constituțională că sprijină evaziunea fiscală și nu lasă Guvernul să combată acest fenomen, el afirmând despre actuala lege a insolvenței că încurajează companiile să nu plătească taxele.

În acest context, premierul a acuzat Curtea Constituțională că sprijină evaziunea fiscală și nu lasă Guvernul să combată acest fenomen.

Întrebat despre legea insolvenței, el a afirmat că actuala lege a insolvenței „încurajează companiile să nu plătească taxe“.

Ponta a adăugat că actuala lege a insolvenței este „o lege proastă“ și a spus că este hotărât să o schimbe pentru a sprijini companiile „serioase“ să investească, să plătească și să fie „actorii corecți“ în economia românească.

Curtea Constituțională a admis, marți excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului referitor la ordonanța de urgență a guvernului privind insolvența și a constatat totodată că întreg actul normativ este neconstituțional.

În sesizarea trimisă Curții Consti­tuționale în 9 octombrie, Avocatul Poporului a ridicat direct excepția de neconstituționalitate a articolului 81 alineatul 3 și a articolului 348 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.10.2013