Ministerul Economiei si Comertului va propune Guvernului ca privatizarea Petrom sa fie realizata in doua etape, prima presupunand vanzarea directa a 30-40% din actiuni, dupa care va avea loc o majorare de capital prin care cumparatorul va ajunge sa detina peste 51% din actiuni. “Privatizarea Petrom ar putea fi realizata in doua etape, dupa care investitorul poate sa ajunga sa detina pachetul majoritar. Aceasta este varianta la care ne gandim sa o propunem Guvernului”, a declarat, Doru Laurian Badulescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie. El a precizat ca statul va pastra, pentru o perioada limitata de timp, un pachet de 34-35% din capitalul social al Petrom. Decizia finala privind strategia de privatizare a companiei va fi adoptata prin Hotarare de Guvern. Calendarul pentru trecerea in proprietate privata a Petrom prevede ca anuntul de privatizare sa fie publicat pana la 30 iunie, termenul de depunere a ofertelor fiind sfarsitul lunii septembrie. Mediafax