Campania “Every Change Helps” realizată de agenția McCann Erickson pentru compania de bricolaj Dedeman a câștigat trofeul Grand Effie în cadrul celei de-a opta ediții a competiției Effie Awards Romania, una dintre cele mai importante competiții din industrie. Aceeași campanie a câștigat și trofeul de aur în categoria retail.

Effie este o competiție destinată industriei de advertising care premiază cele mai eficiente campanii publicitare din perspectiva rezultatelor de vânzări și a obiectivelor de comunicare atinse și depășite.

În competiția din acest an au fost înscrise 79 de campanii de către 25 de agenții. Cei peste 80 de membrii ai juriului competiției din acest an, prezidat de Max Palla (CEE Coordinator Jung Von Matt și fost președinte IAA Austria) au acordat 37 de trofee (10 trofee de Aur, 18 Argint și 10 Bronz) în 17 categorii și marele premiu – Grand Effie.

Agențiile cu cele mai multe trofee câșstigate sunt Graffiti BBDO și grupul McCann Erickson, fiecăruia revenindu-i câte cinci trofee.

Effie Romania este un proiect derulat de International Advertising Association (IAA) în parteneriat cu Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR) și organizat pentru al cincilea an consecutiv de către The Institute, parte a Millenium People. Effie este un festival internațional sub licența Effie Worldwide.

Cei mai premiați

Graffiti BBDO

Trei trofee de Bronz:

în categoria Durables pentru Dacia – “Agent Dacia avantaj”
în categoria Non-profit/ Pro-Bono, Public service campaigns pentru BAT – “Upgraded City”
în categoria Telecommunications Internet & Data pentru Romtelecom Clicknet – “Telcu Family 3D Clicknet”
Un trofeu de Argint

în categoria Telecommunications Voice offers pentru Telcu Family 3D Voce – “Telcu Family 3D Voce”
Un trofeu de Aur

în categoria Non-profit/ Pro-Bono, Public service campaigns pentru Salvează Vieți – campania “Don’t Ignore Me”.

McCann Erickson

Două trofee de Aur:

în categoria Telecommunications Internet & Data pentru Vodafone – “The Wedding”
în categoria Retail pentru Dedeman – “Every Change Helps”
Două trofee de argint

ambele pentru Rom – “American Rom” în categoriile Food Products și Media Efficiency
Trofeul Grand Effie

campania Dedeman – “Every Change Helps”